NEBUNIE totala in Parlament: negocieri BLOCATE intre Dragnea și UDMR

Postat la: 20.06.2017 10:54

Este nebunie totală în Parlament, iar negocierile dintre Liviu Dragnea și UDMR au paralizat activitatea. După ce aseară au fost sistate lucrările în comisiile parlamentare pe proiectele de lege dorite de UDMR, astăzi s-au reluat discuțiile PSD-ALDE-UDMR. Este vorba despre proiectele care prevăd ca 15 martie să fie Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar în localitățile unde unde comunitatea  maghiară are o reprezentare de  minimum 10% să se asigure servicii în limba maghiară și permisiunea arborării însemnelor naționale.

În această dimineață, de la ora 9.30 a fost programat un Birou Permanent al Camerei Deputaților, care trebuia să îndeplinească o simplă formalitate și să permită Comisiei Juridice, Comisiei de Administrație și Comisiei pentru drepturile omului și culte să lucreze în paralel cu plenul. Cele trei comisii reunite ar trebui să ia în discuție cele două proiecte de legi dorite de UDMR.

De mai bine de o oră liderii din Parlament stau în sala de Birou Permanent și nu încep ședința, care trebuia să fie doar o formalitate, pentru că se așteaptă undă verde de la Liviu Dragnea și Kelemen Hunor.

Parlamentarii de la PMP au decis să protesteze împotriva adoptării celor două proiect de lege și s-au afișat în Parlament cu banderole cu tricolorul.

content-image

Proiectul de lege depus de UDMR în luna mai prevede că "în unităţile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor care şi-au declarat apartenenţa etnică sau în care există un număr semnificativ de cetăţeni aparţinând minorităţilor naţionale, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia folosirea limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte". 

Proiectul prevede şi introducerea conceptului "număr semnificativ de cetăţeni" în acest caz.

De asemenea, PSD , ALDE  și UDMR  au  convenit pragul pragul de la care administrațiile locale și instituțiile din subordinea lor să fie obligate să asigure folosirea limbii materne. În prezent, acesta este de 20%, iar UDMR îl dorea redus la 10%. A  fost și motivul pentru care ședința comună a  comisiilor juridice și de administrație publică a fost închisă după mai bine de 40 de minute de așteptare, iar parlamentarii trimiși acasă, negocierile  din biroul lui Liviu Dragnea intrând  în faza de stand-by, datorită refuzului  celor de la UDMR de a  accepta  varianta alternativă pusă pe masă de PSD, de 15%, susțin surse din cadrul întâlnirii.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu