Mugur Isarescu face praf Guvernul: 'Smecheriile de tipul indeplinesti un criteriu de deficit un an sau doi si crezi ca ai rezolvat problema, nu. E periculos'

Postat la: 14.06.2018 22:15

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, joi după-amiază, la Mamaia, că nu trebuie să considerăm că intrarea în zona euro este un panaceu, spunând că trebuie să ne rezolvăm problemele şi apoi să intrăm în zona euro.

Isărescu a susţinut, joi după-amiază, o prelegere la cea de-a doua ediţie a „Black Sea and Balkans Security Forum”, care are loc în Mamaia.

Citește și: EXCLUSIV! Ce funcție ocupă soția viitorului șef SIE și ce venit are aceasta

El a vorbit şi despre intrarea României în zona euro, precizând, însă, că trebuie îndeplinite nişte condiţii. Guvernatorul BNR consideră că este esenţial să ai sustenabilitate în echilibre.

“Să ai sustenabilitate în echilibre, condiţie esenţială. Asta înseamnă să ai o privire pe termen lung. Şmecheriile de tipul îndeplineşti un criteriu de deficit un an sau doi şi crezi că ai rezolvat problema, nu. E periculos pentru tine. Sustenabilitate este cuvânt păsăresc, introdus în limba română după ‘90, dar a început să însemne ceva. Înseamnă să nu faci lucrurile de mântuială, să le faci durabil, sănătos cu o gândire în perspectivă”, a explicat Isărescu.

Citește și: A şocat pe toată lumea: Ce şi-a cumpărat tatăl copilului ucis de câini cu suma uriașă primită despăgubire

El a precizat că trebuie şi un nivel minim de dezvoltare, scrie news.ro.

“A doua chestiune: să ai un nivel minim de dezvoltare pentru că este totuşi un club select acolo. Ca să mă exprim puţin metaforic, te simţi dacă intri acolo şi eşti sărac lipit, ca să zic aşa, te simţi izolat şi te cam izolează viaţă. Nu o fi 90 la sută, cum zice domnul Orban, nevoia de convergenţă reală, dar nu se poate să intri în zona euro cu un nivel foarte scăzut”, a mai spus guvernatorul.

Citește și: Rezultate dezastruoase pentru Logan şi Sandero: Câte stele au obținut la testele Euro NCAP

Mugur Isărescu a menţionat că un alt criteriu este să nu ai mari probleme structurale, dând ca exemplu ce tip de ţări foste comuniste au intrat în zona euro.

“Toate ţările baltice au intrat rapid în zona euro şi au şi fost primite. Slovenia, cât este Slovenia ? Este cât Bucureştiul ca populaţie. Şi Bucureştiul, să ştiţi, că dacă l-am decupa cu Ilfovul poate să intre în maxim un an şi jumătate în zona euro. Cam toate condiţiile sunt îndeplinite pentru Bucureşti şi zona Ilfov. Nu ştiu dacă ştiţi cam cât este PIB-ul pe locuitor la puterea de cumpărare în Bucureşti, este cât aproape la Madrid, apropiat de Berlin. Deci nu e un oraş sărac. Când ai însă o ţară cu mari discrepanţe şi cu infrastructuri care nu se leagă ai o problemă majoră. Cine a mai intrat în zona euro? În afară de ţările mari, fondatoare, Malta şi Cipru”, a declarat guvernatorul BNR.

Citește și: În ce și-a investit banii obținuți de pe vânzarea caselor omul propus de Klaus Iohannis la șefia SIE – Partener de afaceri cu Mihai Tudose

El a amintit şi care sunt ţările foste comuniste care nu au intrat în zona euro, spunând că dintre toate acestea doar Bulgaria se grăbeşte către zona euro.

“Cine a rămas să intre? Polonia. Au zis că nu au intenţii, nu şi-au stabilit nicio dată. Ungaria, Cehia, România. Şi acum cine se grăbeşte? Se grăbeşte Bulgaria. Acolo există o motivaţie cu totul deosebită. Ei au Consiliu Monetar. Consiliul Monetar este un sistem destul de rigid şi se spune că singurul exit la un Consiliu Monetar este să intri în alt Consiliu Monetar, cum ar veni în altă zonă cu curs fix şi aceasta este zona euro”, a menţionat Isărescu.

Citește și: EXCLUSIV! Ce avere are Gabriel Vlase, omul pe care Iohannis îl vrea în fruntea SIE

El a precizat că ţara noastră nu trebuie să considere că intrarea în zona euro este un panaceu şi că trebuie să rezolvăm problemele înainte de a face acest pas.

“Intrăm cât se poate de repede dacă ne pregătim pentru asta şi cu o condiţie în opinia mea umilă: să nu considerăm că intrarea în zona euro este un panaceu, adică ne rezolvă ea intrarea problemele, trebuie să ne rezolvăm problemele şi apoi să intrăm în zona euro”, a afirmat Isărescu.

Citește și: Nu are pretenții deloc: Cât costă să te îmbraci ca Simona Halep și ce preț are echipamentul său față de cel al altor jucătoare sponsorizate de Nike

Guvernatorul a dat exemplul Portugaliei, Spaniei şi Italiei, spunând că acesta demonstrează că nu se creează convergenţă automat, adică dacă intri în zona euro în mod automat îţi va fi mai bine.

„Black Sea and Balkans Security Forum” are loc în perioada 14 – 16 iunie şi este organizat de asociaţia New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanţa şi Zona Metropolitană Constanţa, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa.

Citește și: EXCLUSIV! Ce funcție ocupă soția viitorului șef SIE și ce venit are aceasta .

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu