Modificarea Legii Insolvenței provoaca REVOLTA: 'Incalca prevederile Constituției și pune in pericol locurile a 200.000 de angajați'

Postat la: 16.09.2018 00:15

Proiectul de Ordonanță de urgență (OUG) privind modificarea Legii Insolvenței, lansat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), încalcă prevederile Constituției și pune în pericol locurile a 200.000 de angajați, a anunțat Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), scrie Mediafax.

„Condiționarea posibilității intrării în insolvență de existența unui cuantum al creanțelor bugetare mai mic de 50% este discriminatorie și duce la creșterea arieratelor și nu la diminuarea acestora. Plata în 10 zile a creanțelor bugetare curente este nerezonabilă și poate afecta locurile de muncă”, se scrie într-un comunicat de presă al UNPIR.

Noul proiect de OUG mai poate crea și o stare de insolvență continuă, debitorul acumulând constant datorii, fără obligația de a-și declara insolvența, mai susțin reprezentanții Uniunii Practicienilor în Insolvență.

„Creează un tratament discriminatoriu în favoarea creanțelor bugetare, obstrucționează procedurile colective în detrimentul procedurii execuționale fiscale care nu permite reorganizarea și salvarea locurilor de muncă, menținerea unui mediu concurențial. Plata în 10 zile a creanțelor bugetare nu este rezonabilă nici pentru societățile care nu au trecut prin deficit de lichidități, dar pentru societățile în reorganizare. Dacă se va aplica ad litteram această prevedere, aproape 200.000 locuri de muncă sunt în pericol. Anul trecut, firmele care au intrat în insolvență aveau 70.000 locuri de munca”, subliniază reprezentanții UNPIR.

Citește și: ZVON Viorica Dăncilă, șef interimar la PSD? - Ce ar pregăti gruparea anti - Dragnea

În plus, Ordonanța nu are atributul clarității și calității actului normativ cerută de art. 1 din Constituție, întrucât, cu titlul de exemplu, prin amendarea valorii prag (cea de la care se poate deschide procedura insolvenței) a datoriei fiscale la 50% din masa credală se modifică indirect definirea infracțiunii de bancrută, explică reprezentanții Uniunii.

„Dovada este, de asemenea, faptul că sancțiunea nedepunerii anumitor acte este nedeschiderea procedurii, deși conform dispozițiilor art. 240 din Codul Penal, constituie infracțiune de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, situație care nu atinge scopul dorit, adică asanarea mediului economic”, au detaliat reprezentanții Uniunii Practicienilor în Insolvență.

De asemenea, proiectul de Ordonanță de urgență încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția României, istoria dovedind că o altă încercare de schimbare a legii insolvenței prin OUG nr. 91/2013 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 447 din 29 octombrie 2013. „În considerentele deciziei, Curtea Constituțională arată la pct. IV că, în materia adoptării ordonanțelor de urgență, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată, precum și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței, cerințe care nu sunt îndeplinite în propunerea de Ordonanță de Urgență”, mai arată reprezentanții UNPIR.

În plus, proiectul de OUG privind insolvența încalcă Directiva europeană privind acordarea celei de a doua șanse, care prevede posibilitatea unui debitor de a se reorganiza, dar și un tratament nediscriminatoriu al tuturor creditorilor, toți având aceleași drepturi în cadrul procedurii.

„La nivel european, creditorul bugetar este tratat obișnuit, nefiind o clasa aparte de creditori. Toate amendamentele sunt făcute exclusiv în favoarea creditorului fiscal, situație ce poate să fie și neconstituțională raportat la prevederile art. 16 din Constituție, cerințele privind legalitatea planului cu privire la creanțe încalcă prevederile echilibrului pe care trebuie să îl aibă legiuitorul când reglementează. Legal și corect față de o procedură colectivă și concursuală este ca ANAF să instituie proceduri interne cu privire la colaborarea dintre propriile departamente, precum și o procedură clară privind modalitatea de redactare a votului în adunările creditorilor”, au explicat reprezentanții UNPIR. Aceștia mai atenționează că intervenția în lege, în stabilirea a ce este legal sau nu, creează discriminare între participanți.

În plus, Uniunea Practicienilor în Insolvență avertizează că în elaborarea acestui set de propuneri, inițiatorul proiectului de ordonanță NU a consultat asociațiile profesionale relevante, inclusiv UNPIR. „Această consultare este obligatorie, conform Legii Nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, articolul 7, aliniatele (2) și (3). Totodată, proiectul NU are avizul Ministerului Justiției. În consecință, documentul nu este verificat temeinic de către specialiștii acestui Minister, experți în tehnică legislativă”, au subliniat reprezentanții UNPIR.

De asemenea, proiectul nu are în vedere și principiile UNCITRAL (United Nations Commission on International Trade Law), care stabilesc un tratament egalitar concursual și unitar în cadrul procedurii insolvenței, astfel că „paralelismul procedurii executării individuale în disprețul procedurii egalitare și concursuale se adâncește”, potrivit Uniunii Practicienilor în Insolvență.

„Toți creditorii trebuie să aibă aceleași drepturi în cadrul procedurii, cu posibila intervenție a legiuitorului în ordinea distribuirii și doar atât. Ori, din conținutul proiectului se constată un tratament preferențial al creditorului bugetar, în defavoarea celorlalți creditori participanți la procedură. Astfel, se încalcă principiul concursualităţii și unității procedurilor de insolvență. Prin noul proiect, creditorul bugetar este favorizat, are alte drepturi decât orice alt participant la procedură”, se menționează în documentul UNPIR.

În ceea ce privește amendamentul legat de incompatibilitatea practicianului în insolvență, în 30 de zile nici nu se întocmește tabelul creditorilor, „astfel că nu există posibilitatea de a se verifica existența unui posibil conflict de interese”, mai arată reprezentanții Uniunii. „Se sancționează cu nulitatea absolută chiar dacă nu există vătămare, deși la conflictul de interese regula trebuie să fie ca la mandatul dublu, să vatăme și să poată exista acord dacă și creditorii consideră că le profită actul”, se precizează în comunicatul UNPIR.

Noua OUG privind insolvența mai instituie posibilitatea organului fiscal de a apela la serviciile unui evaluator, fără a prevedea și sursa din care va fi dispusă remunerarea acestuia. „Nu se poate cerință fără onorariu”, atenționează reprezentanții UNPIR.

În plus, se poate observa la majoritatea modificărilor o inconsecvență a termenilor utilizați, ceea ce va conduce inevitabil la practică neunitara în instanța de judecată mai apreciază reprezentanții Uniunii.

În aceste condiții, reprezentanții UNPIR afirmă că acest proiect „ridică semne de întrebare în legătură cu scopul acestor modificări, maniera în care ele au fost concepute și implementate, precum și măsura în care sunt sustenabile constituțional, juridic și economic măsurile avute în vedere”.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu