Mobilizare fara precedent - Anunțul Jandarmeriei cu privire la Summitul Inițiativei celor Trei Mari, gazduit de Iohannis

Postat la: 16.09.2018 11:55

Jandarmeria Română precizează că, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, va asigura ordinea publică pe toate traseele oficialilor, iar luptători din cadrul Brigăzii Speciale vor reprezenta rezerve de intervenție anti-teroristă. Dacă se va impune, jandarmii vor ajuta și Poliția.

„Cu ocazia Summitului celor Trei Mări, Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine publică pe traseele de deplasare - la locurile de cazare ale oficialităților, precum și la locurile de întâlnire ale acestora. Luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei vor constitui rezerve de intervenție anti-teroriste. De asemenea, în cazul producerii unor situații deosebite, avem capacitatea de a sprijini pe colegii noștri din cadrul poliției sau ale celorlalte structuri care gestionează situații de urgență. Vom asigura pe toate traseele, atât la locurile de cazare, cât și unde se vor desfășura, în București, celelalte ședințe oficiale”, a declarat plutonierul Alin Basuc, reprezentantul Jandarmeriei Române.

Șoferii primesc o nouă lovitură! Ce s-a hotărât în privința acestor mașini

Președintele Klaus Iohannis va găzdui, în perioada 17-18 septembrie, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Inițiativei celor Trei Mări, la care vor participa președintele CE, Jean-Claude Juncker, nouă președinți de stat, dar și Secretarul Energiei din SUA, Rick Perry.

”Președintele României, Klaus Iohannis, va găzdui, în perioada 17-18 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Inițiativei celor Trei Mări. Summitul de la București va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Inițiativei celor Trei Mări. Astfel, această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creșterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va deschide Forumul de Afaceri luni, 17 septembrie a.c., și ulterior va participa la o sesiune plenară prezidenţială alături de Președintele Croației, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Președintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, Președintele Republicii Federale Austria, domnul Alexander van der Bellen, și de Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Crețu.

România, cea mai agresivă scumpire a carburanților în UE! Este revoltător - Plătim mai mult decât cei din Spania sau Austria

În seara zilei de 17 septembrie, Președintele României va fi gazda, la Palatul Cotroceni, a unui eveniment cultural dedicat Centenarului României Moderne și a unui Dineu de Gală cu o participare prestigioasă.

Marți, 18 septembrie a.c., va avea loc Sesiunea Plenară a Summitului, care va fi moderată de Președintele Klaus Iohannis. Ulterior, Președintele României va susține declaraţii de presă, alături de Președintele Croației, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, de Prim-ministrul Poloniei, domnul Mateusz Morawiecki, și de domnul Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.

Reprezentarea statelor participante la Summitul de la București va fi asigurată la cel mai înalt nivel, prin prezența anunțată a nouă Președinți de stat, doi Președinți de Parlamente naționale, un Prim-ministru și un ministru al Afacerilor Externe.

”Totodată, la Summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Inițiativei, Comisia Europeană, prin Președintele Jean-Claude Juncker, guvernele Statelor Unite ale Americii, în persoana Secretarului Energiei, Rick Perry, și al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe Heiko Maas, precum și instituțiile financiare europene și internaționale, prin Președinții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, și al Băncii Europene de Investiții, domnul Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului”, se precizează în comunicatul Președinției București.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu