Moarte cumplita pentru un tanar: un tractor s-a rasturnat peste el

Postat la: 16.04.2019 18:48

Un tânăr în vârstă de 26 ani a murit, marţi după-masă, după ce un tractor s-a răsturnat peste el, incidentul având loc în curtea unei case din localitatea Uriu, potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, informează Agerpres.

Citește și: Klaus Iohannis, despre copilul mort în fosa septică: 'Este dureros şi revoltător'

La faţa locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor al SMURD şi un echipaj al Ambulanţei, precum şi Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din comuna Uriu.

Victima a fost scoasă de sub tractor înainte ca echipajele să ajungă la locul indicat, în stare de inconştienţă şi prezentând un traumatism cranio-facial grav.

În sprijinul echipajelor de intervenţie a fost solicitat şi elicopterul SMURD, care a aterizat pe terenul de sport din localitate.

În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, tânărul de 26 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul care încadra elicopterul SMURD a pronunţat decesul victimei la locul solicitării.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu