Ministrul Nicolae Ciuca cere ca nivelul de 2% din PIB alocat Apararii sa se regaseasca din ce in ce mai mult in industria romaneasca

Postat la: 21.05.2020 22:32

Nivelul de două procente din PIB alocat Apărării pentru o perioadă de 10 ani trebuie să se regăsească din ce în ce mai mult în investiţii în industria românească, în capacităţi de producţie moderne şi locuri de muncă înalt calificate create în ţara noastră, a declarat joi, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

"Am pus la dispoziţia Ministerului Economiei, instituţia guvernamentală care coordonează industria de apărare şi cu care avem o colaborare excelentă, proiecţia pe 10 ani în ceea ce priveşte planurile noastre de înzestrare şi finanţarea acestor programe, astfel încât agenţii economici care activează în acest sector să-şi poată adapta strategiile de dezvoltare la cerinţele şi nevoile de înzestrare ale armatei noastre", a declarat Ciucă la întâlnirea cu reprezentanţii Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA), potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES.

Potrivit comunicatului, discuţiile din cadrul întâlnirii au gravitat în jurul ideii de revitalizare a industriei româneşti de apărare pentru ca aceasta să fie capabilă să furnizeze Armatei României armament, echipamente şi tehnică proiectate şi fabricate la nivelul de dezvoltare tehnologică existent în prezent pe piaţa mondială şi la standarde care să îndeplinească cerinţele formulate de categoriile de forţe ale armatei noastre şi să asigure interoperabilitatea în context aliat.

Conform aceleiaşi surse, acest deziderat presupune dezvoltarea unei relaţii de colaborare între industria naţională de apărare şi Ministerul Apărării Naţionale, relaţie ce trebuie dezvoltată prin lansarea unor programe de investiţii în retehnologizarea liniilor de producţie de tehnică şi armament, construirea unor parteneriate cu firme româneşti sau străine, dar şi printr-un transfer tehnologic între unităţile de cercetare ale armatei şi societăţile din industria de apărare.

La întâlnire a participat secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Marius Bălu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu