Ministrul Muncii, intalnire de succes cu raportorul Parlamentului European - Asigurari ca o directiva europeana va fi revizuita

Postat la: 14.01.2019 12:56

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a avut, duminică seara, un dineu de lucru cu Enrique Calvet Chambon, raportor al Parlamentului European pe dosarul condiții de muncă transparente și previzibile în UE, care vizează revizuirea Directivei privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă, așa numita “Declarație scrisă”.

România a salutat obținerea abordării generale în Consiliul EPSCO (Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori) din 21 iunie 2018, organizat de Președinția bulgară a Consiliului UE și consideră că textul negociat respectă compromisul dintre actualele și viitoarele forme de muncă, în vederea obținerii unei ocupări mai sigure a forței de muncă și necesitatea de a nu introduce sarcini administrative disproporționate pentru angajatori, mai ales pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Ministrul Budăi i-a transmis oficialului european că România își propune, în timpul deținerii Președinției Consiliului UE, să finalizeze discuțiile tehnice cu Parlamentul European și organizarea ultimelor trialoguri pentru obținerea textului final, în vederea revizuirii și adoptării directivei.

În așteptarea verdictelor definitive - Victor Ponta și Viorel Hrebenciuc dau ochii cu judecătorii de la ÎCCJ

“Vă asigur că vom căuta, atât eu cât și echipa mea de negociere, să avem un dialog constructiv între cele două părți pe toată durata negocierilor și să găsim soluții de compromis echitabile, solide din punct de vedere juridic, care să răspundă obiectivelor Parlamentului European, dar care, în același timp, să poată fi susținute de un număr cât mai mare de State Membre și care să asigure o protecție adecvată pentru lucrători, fără a genera sarcini administrative excesive și nejustificate la nivelul angajatorilor”, a precizat Marius Budăi.

Raportorul Enrique Calvet Chambon i-a transmis, la rândul său, ministrului Marius Budăi că este convins că se va putea ajunge la un compromis între Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul UE, astfel încât Directiva “Declarația Scrisă” să fie revizuită.

Votul  în Comisia Ocupare și Afaceri Sociale a Parlamentului European a fost obținut în data de 18 octombrie 2018, iar mandatul pentru începerea negocierilor cu Consiliul UE a fost obținut în cadrul plenarei PE din 15 noiembrie 2018.

Jaf DINAMITĂ la Arad - Hoții au provocat o EXPLOZIE la un bancomat și au fugit cu banii în toiul nopții

În data de 8 ianuarie 2019 a avut loc prima reuniune tehnică organizată pe durata Președinției României la Consiliul UE, care a asigurat pregătirea reuniunii trialogului din data de 10 ianuarie 2019.

În contextul schimbărilor substanțiale înregistrate pe piața muncii și a apariției noilor forme de muncă, propunerea de directivă:

-      completează și modernizează obligațiile existente de informare a fiecărui lucrător cu privire la condițiile sale de muncă;

-      creează noi standarde minime pentru a asigura faptul că toți lucrătorii, inclusiv cei cu contracte de muncă atipice, beneficiază de predictibilitatea și securitatea relațiilor de muncă;

-      introduce măsuri pentru evitarea impunerii unei sarcini administrative asupra angajatorilor, de exemplu dându-le acestora posibilitatea de a furniza în format electronic informațiile solicitate. (Totodată, noile norme vor crea condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi, astfel încât angajatorii să beneficieze de o concurență corectă pe Piața Internă, cu mai puține lacune).

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu