Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va deschide reuniunea Consiliului Guvernator al Comunitatii Democratiilor

Postat la: 22.11.2020 16:08

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va deschide luni cea de-a 32-a reuniune a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor (CoD), desfăşurată în sistem videoconferinţă, sub egida preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor, informează AGERPRES.

Reuniunea de lucru a Consiliului Guvernator, care se desfăşoară luni şi marţi, va prilejui un schimb de opinii privind angajamentele multilaterale ale statelor membre în domeniul promovării principiilor Declaraţiei de la Varşovia, actul fondator al CoD, reiterând principiile Declaraţiei de la Bucureşti (http://www.mae.ro/node/52946), adoptată la 26 iunie 2020, cu ocazia reuniunii aniversare organizate de România pentru marcarea a 20 de ani de la fondarea Comunităţii Democraţiilor şi adoptarea Declaraţiei de la Varşovia, precizează MAE.

Totodată, reuniunea va aborda şi pregătirile pentru organizarea la Bucureşti, de către preşedinţia română a Comunităţii Democraţiilor, a celei de-a zecea reuniuni ministeriale a CoD, în luna iunie a anului 2021, mai arată sursa citată.

Citește și: Țările Uniunii Europene ar putea începe vaccinarea anti-COVID-19 în 2021

România asigură preşedinţia Comunităţii Democraţiilor în perioada septembrie 2019 - septembrie 2021, având ca principale obiective promovarea democraţiei pe plan global, facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice, precum şi relaţia dintre procesele democratice şi tehnologia informaţiei.

Comunitatea Democraţiilor, înfiinţată în anul 2000 prin aderarea a 106 state la Declaraţia de la Varşovia, este cea mai amplă platformă de dezbatere şi schimb de experienţă pe tema democraţiei la nivel global.

Consiliul Guvernator, din care fac parte 29 de state, inclusiv România (din 2011), este principalul organ decizional al Comunităţii Democraţiilor, care se reuneşte, de regulă, de două ori pe an. România a găzduit cea de-a 31-a reuniune a Consiliului Guvernator al CoD, la Bucureşti, la 13 februarie 2020 (http://www.mae.ro/node/51639).

Cea de-a zecea reuniune ministerială a CoD era prevăzută să se desfăşoare pe 25 şi 26 iunie la Bucureşti, însă a fost reprogramată din cauza pandemiei de COVID-19.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu