Ministerul Finanțelor vrea sa scuteasca de impozit operatorii economici din domeniul HORECA pana la finalul anului

Postat la: 16.10.2020 17:56

Ministerul Finanțelor Publice vrea să scutească de la plata impozitului specific unor activitãți datorat de operatorii economici care desfãșoarã activitate în domeniul HORECA pânã la sfârșitul anului 2020, potrivit Mediafax.

Proiectul prin care se vrea scutirea de impozit a operatorilor din domeniul HORECA până la sfârșitul anului a fost pus în transparență decizională.

„Ministerul Finanțelor Publice propune, printr-un proiect de ordonanțã de urgențã, scutirea de la plata impozitului specific unor activitãți datorat de operatorii economici care desfãșoarã activitate în domeniul HORECA pentru perioada rãmasã pânã la sfârșitul anului 2020, având în vedere faptul cã impozitul specific datorat este stabilit în funcție de indicatori cantitativi privind suprafața aferentã locației, numãrul unitãților de cazare, sezonalitate, rangul localitãții etc. și nu în funcție de veniturile realizate. Contribuabilii care datoreazã acest impozit vor recalcula impozitul datorat pentru anul 2020, în mod corespunzãtor, prin împãrțirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice și înmulþirea valorii rezultate cu numãrul de zile obținut prin scãderea din numãrul de 365 de zile calendaristice a numãrului de zile rãmase pânã la sfârsitul anului 2020 și a numãrului de 90 de zile calendaristice prevãzut de Ordonanța de urgențã a Guvernului nr. 99/2020, precum și perioada în care au întrerupt activitatea, total sau pațial, ca urmare a stãrii de urgențã, dupã caz”, a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, MFP.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu

Contribuabilii care au depus declarația fãrã aplicarea noii mãsuri pot depune o declarație rectificativă, având în vedere faptul cã primul termen de platã a impozitului specific aferent semestrului I este 25 octombrie 2020.

Pentru acordarea posibilitãții autoritãților publice locale de a adopta hotãrâri privind reducerea impozitului pe clãdiri sau scutirii de la plata taxei pe clãdiri, se propune stabilirea termenului de 2 decembrie 2020 pânã la care autoritãțile publice locale pot adopta hotãrâri privind reducerea impozitului anual pe clãdiri cu pânã la 50% și a scutirii de la plata taxei lunare pe clãdiri și stabilirea termenului de 21 decembrie 2020 pânã la care proprietarii clãdirilor, respectiv concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosinþã a unei clãdiri proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãþilor administrativ-teritoriale, dupã caz, au obligația sã depunã la organul fiscal local o cerere de acordare a acestor facilitãți.

Totodatã, actul normativ prevede suspendarea cu aproape trei luni a aplicãrii sancțiunii prevãzute de lege pentru nerespectarea obligației operatorilor economici de a asigura conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF, pentru a permite distribuitorilor autorizați sã dezvolte softul, sã îl testeze, sã obținã supliment de aviz tehnic la ICI București și respectiv sã îl implementeze în aparatele de marcat.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

Beneficiarii mãsurii sunt operatorii economici din categoria marilor contribuabili, care au fost în imposibilitatea de a-și îndeplini obligația de conectare a aparatelor de marcat la sistemul informatic al ANAF, pânã la data de 30 septembrie 2020, din motive neimputabile lor.

„Avantajul mãsurii propuse este reprezentat de evitarea afectãrii grave a activitãții economice a operatorilor economici din categoria marilor contribuabili și oferirea unui interval de timp rezonabil care permite participanților la procesul de conectare a aparatelor de marcat la sistemul informatic al ANAF sã parcurgã toate etapele premergãtoare, necesare realizãrii acestuia”, mai spun reprezentanții MFP.

De asemenea, actul normativ amânã pânã la 31 martie 2021 termenul pentru depunerea notificãrii privind intenția de restructurare a obligațiilor fiscal, și pânã la 30 iunie 2021 termenul pentru depunerea cererii de restructurare prevãzute de Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilitãți fiscale.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu