Ministerul Energiei a primit bugetul pe 2019, cu 9,8% 'ciuntit' fața de cel din anul precedent

Postat la: 11.02.2019 20:48

Bugetul Ministerului Energiei pentru anul 2019 a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat, potrivit agerpres.ro.

Citeste si ALERTĂ Un alt deputat pleacă din PSD : Am decis că este timpul să 'mă rup' de acest tip de politică

Astfel, 26 de parlamentari au votat ''pentru'', 10 au fost ''împotrivă'' şi nu s-a înregistrat nicio abţinere.

Potrivit proiectului, Ministerul Energiei este finanţat în proporţie de 28,05% de la bugetul de stat şi din surse proprii în proporţie de 71,95%.

Ministerul Energiei ar urma să primească de la bugetul de stat 259,024 milioane de lei credite bugetare, în scădere cu 9,87% faţă de execuţia preliminată a anului precedent. Totodată, sunt prevăzute şi credite de angajament de 259,024 de milioane de lei, cu 17,3% mai mici.

Proiectul bugetului de stat pentru 2019 este construit pe o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un câştig salarial mediu net lunar de 3.085 lei. Produsul Intern Brut (PIB ) pentru 2019 este estimat la 1.022 miliarde de lei.

Deficitul bugetar este prevăzut la 2,55% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,57% din PIB.

Conform proiectului bugetului de stat adoptat de Guvern, în 2019 sunt prevăzute venituri de 164,54 miliarde lei şi cheltuieli de 258,73 miliarde de lei credite de angajament şi de 200,7 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 36,15 miliarde de lei.

Comisiile de specialitate din Parlament au început, luni, dezbaterile pe proiectul de buget aferent anului 2019.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu