Ministerul Agriculturii: UE a virat Romaniei 88 milioane euro pentru fermieri si dezvoltarea satului romanesc

Postat la: 14.06.2019 14:40

României i-au fost virate de la Uniunea Europeană 88 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), ajungându-se astfel la suma de 1,7 miliarde euro, intrată de la începutul acestui an în contul plăţilor directe efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a anunţat vineri Ministerul Agriculturii, conform Mediafax.

"Aceste fonduri au ajutat fermierii să îşi execute la timp lucrările agricole, să se doteze corespunzător, astfel încât să poată realiza investiţii viabile, moderne, la standarde europene", informează comunicatul.

Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură şi dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,2 miliarde euro (plăţi directe şi investiţii).

În ceea ce priveşte accesarea banilor europeni dedicaţi domeniului agricol. a existat o absorbţie de peste 8,4 miliarde euro, reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019, prin cele două agenţii de plăţi, APIA şi AFIR.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu