Mihai Tudose, prima reacție la POTOPUL din vestul țarii: acțiune de URGENȚA a Guvernului

Postat la: 17.09.2017 19:15

Premierul Mihai Tudose a ținut să transmită condoleanțe familiilor celor cinci persoane decedate și a precizat că în urma furtunii puternice care a lovit vestul țării, Guvernul este pregătit să ajute atât familiile, cât și localitățile afectate.

”A fost o urgie din câte am înțeles. Transmit condoleațe în nume personal, în numele Guvernului și multă sănătate persoanelor rănite. Din punct de vedere guvernamental, este celulă de criză la MAI, la Timișoara.

Am vorbit cu domnul ministru Bodog și cu directorul spitalului de la Timișoara, care mi-a dat o veste foarte bună. Unul dintre copii care erau în stare gravă, deja a fost operat și are un diagnostic pozitiv, ca să spun așa.

Nu ne putem lupta cu vremea, ceea ce putem să facem este la efecte. Toată zona medicală este în alertă, toată lumea este mobilizată, toată lumea este concentrată pe zona de răniți. Pe de altă parte, se formează echipe mixte de jandarmi și alte autorități, pentru a înlătura efectele materiale ale furtunii (...) Noi avem un buget pentru calamități și vom ajuta localitățile afectate de furtuni. Acum am înțeles că a fost declarat încă un cod portocaliu pentru

Ar trebui să luăm în calcul, în anumite țări există un sistem de alertă în care operatorii de telefonie mobilă sunt obligați să trimită alertă pe telefon pentru oamenii aflați în zona afectată. Vom încerca să vedem cum se poate realiza tehnic și cât de disponibili sunt operatorii de telefonie”, a declarat Mihai Tudose, la Antena 3.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu