Mihai Teja: Vrem sa ne batem de la egal la egal cu Viitorul

Postat la: 16.10.2020 22:55

Antrenorul FC Voluntari, Mihai Teja, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca echipa sa să joace de la egal la egal cu Viitorul Constanţa în partida de duminică, din cadrul etapei a 7-a a Ligii I, potrivit Agerpres.

"Ne aşteaptă un meci foarte greu, toate cu cei de la Viitorul au fost foarte grele. Au echipă bună, o echipă puternică, cu o filosofie clară de joc. Chiar dacă s-a schimbat antrenorul, eu cred că aceşti jucători care vin de la un nivel mai mic, mă refer la centrul de copii şi juniori, sunt jucători care au aceeaşi filosofie şi acelaşi stil de joc, sunt învăţaţi de la vârste fragede aceeaşi idee. Este clar că au jucători de calitate care pot face diferenţa, jucători tehnici cu mobilitate bună. Au un antrenor nou, un spaniol care merge pe aceeaşi filosofie alături de Gică Hagi. Sper ca echipa cea mai bună să câştige. Îmi doresc foarte mult ca băieţii să arate aceeaşi atitudine ca la ultimul meci, cu Astra, jucăm acasă, şi încercăm să câştigăm punctele care sunt puse în joc. Eu vreau ca echipa mea să aibă o atitudine foarte, foarte bună, să intre cu dorinţă foarte mare, cu personalitate. Vrem să ne batem de la egal la egal şi echipa cea mai bună să câştige şi noi să fim echipa cea mai bună", a afirmat Teja.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu

El nu crede că jucătorii echipei adverse care au fost convocaţi la lotul naţional vor fi afectaţi de înfrângerile suferite de echipa naţională în ultimele trei partide: "Atunci când era Gică Hagi pe bancă lucrurile stăteau un pic altfel, pentru că presiunea era mare pentru jucătorii din teren. Nu-i lăsa nicio clipă să se relaxeze, dar nici acum nu cred că se vor relaxa, numai că atunci când el stă pe bancă era o presiune mai mare pentru fiecare jucător. În primele partide nu au avut rezultate, dar acum au început să practice un fotbal bun şi au început să adune puncte. Nu cred că jucătorii lor care au fost la naţională vor fi afectaţi pentru că sunt echipe diferite, se delimitează aceste obiective. Trebuie să treci repede peste. Sunt fotbalişti profesionişti şi trebuie să demonstreze de la meci la meci ca au calitate şi că pot evolua foarte bine, nu cred că este un impediment acesta că au avut o perioadă grea la echipa naţională".

Partida FC Voluntari - FC Viitorul, din cadrul etapei a 7-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 18:00.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu