Mihai Șora vine cu detalii INCENDIARE din culisele protestelor din Piața Victoriei

Postat la: 12.08.2018 11:14

Scriitorul Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, devenit un simbol al mobilizării societăţii civile, care a fost prezent printre manifestanţii din Piaţa Victoriei vineri şi sâmbătă, îi îndeamnă pe români să nu renunţe să-şi apere demnitatea, "pentru că ceea ce este important este, alături de justeţea cauzei, perseverenţa cu care luptăm pentru ea", scrie News.ro

"Mă bucur şi vă mulţumesc că aţi ieşit şi în această seară la proteste", a spus filosoful. "Este cu neputinţă ca toată energia (paşnică, dar nu mai puţin intensă), toată stăruinţa aceasta plină de încredere şi speranţă să nu işte ceva bun, să nu ducă la o schimbare. Am revenit acasă cu acest gând şi ţineam să vi-l împărtăşesc aici".

"Aş vrea, de asemenea, să ştiţi că sunt emoţionat de căldura cuvintelor dumneavoastră, de îmbrăţişările, de semnele de simpatie pe care mi le arătaţi. Nu am fost niciodată un om al scenei, al „spectacolului“ de vreun fel. Îmi vine să mă fac mic, mititel de tot, să mă ascund sub pălărie, ca Eugen Ionesco odinioară, în tinereţile noastre, pe când ne zbenguiam împreună, iar el „dispărea“ sub palton. Pentru palton - e cam cald, sub pălărie (totuşi) nu încap, dar timidul din mine vă spune că este, de fiecare dată, cu fiecare strângere de mână, foarte mişcat".

Cuvântul esenţial este Demnitate, spune Mihai Şora.

"Oamenii care ies în stradă nu sunt violenţi: ei au ieşit ca să-şi apere demnitatea. Violenţa vine din cealaltă parte: e iscată tocmai pentru ca să compromită acţiunea celor paşnici, să o tulbure, să o facă invizibilă, să o transforme în contrariul ei. Cei care ies în stradă ca să-şi apere demnitatea sunt „doar“ fermi. Fermitatea este cu totul altceva decât violenţa fizică: este constanţa unei atitudini, - definitorii pentru calitatea lor de oameni întregi, conştienţi şi liberi.

Eu, personal, voi continua să ies în stradă. Şi vă îndemn şi pe dumneavoastră, dragi prieteni, să ieşiţi în stradă. Pentru că ceea ce este important este, alături de justeţea cauzei, perseverenţa cu care luptăm pentru ea", este îndemnul scriitorului.

Incidente extrem de violente au avut loc vineri seară la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni. Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Astfel de incidente s-au produs pe tot parcursul protestului - unele persoane au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle de plastic, iar scutierii au ripostat cu grenade cu gaze lacrimogene şi cu tunul cu apă.

Citește și: Dan Voiculescu provoacă un CUTREMUR: Judecătorul Stan Mustață a fost asasinat

După miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare.

Câteva zeci de mii de oameni au protestat şi sâmbătă seară în Piaţa Victoriei din Capitală, cerând demisia Guvernului. Protestul s-a desfăşurat paşnic, fiind ridicate de către jandarmi doar trei persoane.Oamenii au manifestat şi în mai multe oraşe din ţară - la Iaşi au ieşit în stradă peste 10.000 de oameni, la Timişoara au fost peste 8.000 de manifestanţi, iar la Sibiu aproximativ 5.000.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu