Majoritatea companiilor care au realizat achizitii in ultimii trei ani spun ca tranzactiile au adus actionarilor valoarea preconizata

Postat la: 04.12.2019 13:40

Majoritatea companiilor (61%) care au realizat achiziţii în ultimii trei ani spun că tranzacţiile au adus acţionarilor valoarea preconizată în raport cu preţul plătit, în condiţiile în care 92% dintre cumpărători afirmă că au avut un plan în acest sens, rezultă din sondajul global PwC ”Creating value beyond the deal”, potrivit news.ro.

”Companiile au culturi diferite şi în cazul proceselor de M&A ar trebui să investească resurse pentru a asigura integrarea cu succes a societăţilor achiziţionate astfel încât să creeze o valoare semnificativă. Acordarea unei atenţii sporite pentru păstrarea oamenilor cheie şi a talentelor în companie trebuie să fie o prioritate. Tranzacţiile care au avut cel mai mare succes au fost realizate de cumpărătorii care au cea mai bună pregătire pre-tranzacţie, care investesc în integrare şi care acordă importanţă oamenilor şi culturii organizaţionale. De aceea nu este surprinzător faptul că peste 80% dintre respondenţi spun că trebuie să îşi îmbunătăţească strategia de creare a valorii şi să aibă un plan bine pus la punct în procesul de analiză diagnostic (due diligence)”, a declarat George Ureche, director PwC România, liderul practicii M&A.

Sondajul arată că 98% dintre companiile care spun că achiziţiile recente au creat valoare spun că au avut un plan si au urmat o strategie în acest sens. Dintre acestea, 21% dintre respondenţi spun că achiziţiile au generat o valoare semnificativă.

De asemenea, 86% au arătat că achiziţiile au fost mai degrabă pentru extinderea portofoliului, decât oportuniste, în timp ce 66% cred că generarea valorii ar trebui să fie prioritară încă din prima zi după închiderea tranzacţiei.

Citește și: Adrian Năstase îndeamnă PSD să declanșeze RĂZBOIUL TOTAL împotriva lui Klaus Iohannis

Iar 92% dintre organizaţiile care au indicat crearea de valoare semnificativă din achiziţii spun că au investit peste 6% din preţul tranzacţiei în integrare.

O altă concluzie a sondajului este că 92% cred că ar fi putut gestiona mai eficient comunicarea şi gestionarea culturii organizaţionale. 65% dintre companii arată că problemele culturale au împiedicat crearea valorii.

Mai mult, 82% dintre cei ale căror achiziţii nu au generat valoare au pierdut mai mult de 10% dintre angajaţii-cheie post-tranzacţie.

Doar 45% dintre cumpărători realizează valoarea tranzacţiei prin creşterea veniturilor.

În cadrul sondajului, PwC a intervievat 600 de directori din companii de energie, utilităţi, minerit şi infrastructură, servicii financiare, farma, industrie, retail, tehnologie şi telecomunicaţii, din cele două Americi, EMEA şi Asia Pacific, care au făcut cel puţin o achiziţie semnificativă în ultimele 36 de luni.

PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 276.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu