MAI, atenționare de ULTIMA CLIPA pentru președinții de secții de votare

Postat la: 10.11.2019 10:59

Ministerul de Interne a prezentat, dumincă, atribuțiile și obligațiile președinților de secții, care se întind și în afara localului de votare, precum și pe străzile de lângă secție, până la o distanță de 500 de metri.

„Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, inclusiv măsurile pentru menținerea ordinii publice, scrie Mediafax.

Citește și: Viorica Dăncilă a VOTAT deodată cu Ludovic Orban: Am votat împotriva tăierilor de pensii și salarii și a austerității

Atribuțiile acestuia se întind și în afara localului de votare, în curtea acestuia, în jurul localului de vot, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

În această zonă de protecție a secțiilor de votare este interzisă staționarea oricărei persoane mai mult decât timpul necesar pentru a vota.

Excepție fac membrii biroului electoral al secției de votare, operatorii de calculator, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii, candidații, persoanele acreditate, dar și altele prevăzute expres de lege”, a declarat, duminică, Minica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit sursei citate, pentru menținerea ordinii, președintele biroului electoral al secției de votare poate apela la efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

„Persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Cu aceeași amendă se pedepsește comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare în intervalul orar 7.00-21.00, precum și continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat”, a precizat Dajbog.

Sursa citatată mai arată că oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

De asemenea, spune reprezentantul MAI, persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

„Vă reamintesc că și la aceste alegeri se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Violarea, prin orice mijloace, a secretului votului se pedepsește cu amendă. Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi”, a mai precizat Monica Dajbog.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu