Macel in Afganistan - Cel putin 9 persoane au murit si alte 12 au fost ranite, intr-un atentat sinucigas la Jalalabad

Postat la: 13.06.2019 21:00

Cel puţin nouă persoane, inclusiv civili, au fost ucise şi alte 12 rănite joi într-un atentat sinucigaş care a vizat un vehicul al poliţiei afgane în oraşul Jalalabad (est), potrivit AGERPRES.

Potrivit declaraţiilor lui Atahullah Khogyani, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, atacatorul, care circula pe jos, şi-a detonat explozibilii în timp ce un vehicul al poliţiei trecea printr-o zonă rezidenţială a oraşului.

Cinci civili, inclusiv un copil, şi patru poliţişti au fost ucişi, iar 12 civili şi poliţişti au fost răniţi, a precizat Khogyan.

Citește și: A comis-o pentru prima dată de la condamnarea lui Dragnea! Ce a putut să zică Viorica Dăncilă

Nici o grupare nu a revendicat responsabilitatea pentru atac, dar militanţi ai grupării Stat Islamic au întreprins o serie de atentate cu bombe şi atacuri împotriva unor birouri guvernamentale, şcoli şi asociaţii umanitare în ultimii ani la Jalalabad, principalul oraş al provinciei Nangarhar.

Guvernul afgan şi oficiali militari americani au indicat că vor întreprinde lovituri aeriene şi operaţiuni pentru eliminarea militanţilor, care au apărut pentru prima dată în Nangarhar în 2015.

Citește și: Victor Ponta fură om după om de la PSD! Lovitura dată azi .

În timp ce convorbirile dintre oficiali americani şi lideri talibani s-au intensificat în ultimele luni având drept scop încetarea războiului ce durează de peste 17 ani în Afganistan, luptele şi atacurile insurgenţilor continuă să aibă loc pe cuprinsul ţării.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu