Lovitura! Parchetul General a intrat pe fir: Verificari in dosarele consilierului lui Carmen Dan

Postat la: 14.01.2018 13:14

Parchetul General face cercetări în dosarele consilierului lui Carmen Dan, anunţă surse citate de Realitatea TV. Mai exact, procurorii vor verifica ce au făcut colegii lor de la parchetele mai mici. Conform surselor Realitatea TV, în dosarele lui Valentin Riciu nu s-a făcut mai nimic.

Valentin Riciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, este vizat în trei dosare penale de înşelăciune, ultraj şi abuz în serviciu, susțin surse judiciare.

Potrivit surselor, două dintre dosare se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în care Valentin Riciu are calitatea de făptuitor.

Un dosar vizează săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi a fost deschis după ce Valentin Riciu a fost reclamat că a participat, timp de două zile, la o conferinţă sindicală la Constanţa, însă el a figurat ca fiind prezent prin semnătură la serviciu.

Ambasadorul Marii Britanii în România a făcut ANUNŢUL: Ce se întâmplă cu românii, după Brexit


Al doilea dosar se referă la infracţiunea de ultraj, după ce Riciu ar fi adresat ameninţări unui alt poliţist.

De asemenea, un alt dosar de abuz în serviciu se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi a fost deschis după ce o persoană i-a făcut plângere lui Riciu pentru că i-ar fi reţinut abuziv permisul de conducere.

Documentul care bagă panica în mii de şoferi - 'vor fi trași pe dreapta' dacă sunt prinşi fără el


Valentin Riciu a catalogat ca fiind "o mizerie" informaţiile apărute în presă că ar avea un dosar penal pentru înşelăciune şi a anunţat că va prezenta sâmbătă un raport conducerii Ministerului de Interne.

"În ultima săptămână, au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirmă că aş avea un dosar penal de înşelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte. Am văzut ştirea şi am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situaţia o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi", a precizat Riciu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu