Liviu Dragnea vrea un milion de oameni in strada pentru sustinerea familiei traditionale

Postat la: 16.04.2018 14:40

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis liderilor din teritoriu că ar dori ca 1 milion de oameni să iasă în stradă pentru a susţine măsurile din programul de guvernare. Propunerea a fost votată în unanimitate, scrie România TV.

PSD vrea sa organizeze un miting cu un milion de participanti, in luna mai, pentru susţinerea familiei tradiţionale. Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat recent că PSD susţine cu toată tăria referendumul de modificare a Constituţiei şi că poziţia sa şi a partidului au rămas neschimbate.

”Am decis organizarea unui miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale, pentru a nu exista niciun echivoc în abordarea pe care o are PSD pe acest subiect”, a declarat Dragnea.

În 10 aprilie, preşedintele PSD a prezentat priorităţile legislative ale social-democraţilor, care vizează modificarea Codurilor penale, elaborarea noilor legi ale securităţii naţionale şi organizarea referendumului pentru definirea familiei. În privinţa Legii defăimării, Dragnea a spus că aceasta este în stadiu incipient şi că nu reprezintă o prioritate în acest moment, dar că nu renunţă la ea.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu