La mulți ani, Lucian Avramescu!

Postat la: 14.08.2017 04:40

Poetul și publicistul Lucian Avramescu ar trebui să își serbeze pe 14 august ziua de naștere (în buletin, 15 august). Părintele spune că nu vrea să acorde o atenție specială acestei zile. „ Acum câțiva ani am inaugurat, de ziua mea, Muzeul Pietrei și cam în aceeași perioadă apărea volumul Să strigi femeia pe numele ei de vers, un fel de replică târzie la Bună seara, iubito. M-au vizitat, la Sângeru, prieteni, somități, a fost frumos. Acum simt nevoia să stau cu mine și să mă bucur când își amintește cineva, telefonic, de evenimentul personal al nașterii mele. Mama, sursă presupun credibilă, mi-a spus că m-am născut în Sângeru, pe 14 august, într-o odaie de casă țărănească, asistat de o babă de pe uliță. A trecut ceva vreme de atunci, o veșnicie și nițel. Nici mama și nici tata nu mai sunt. Din păcate, pentru mine nu mai sunt nici unii care se prezintă vii, dintre cei care pretind că mi-ar fi consagvini. Cred, dacă mă întrebați, că viața merită trăită. Beau un pahar cu vin înconjurat de o mulțime de prieteni care nu sunt de față”. Întrebat de noi, colegii de la , ce să scriem despre el, despre această zi, despre cărțile lui, dacă ne îngăduie să povestim câte ceva dintre cele pe care le-am trăit și le trăim cu bucurie alături de el, poetul ne-a spus: „Scrieți că am constatat că Dumnezeu e mai vârstnic decât mine”. Atât? ”Atât!”. La mulți ani, poete! Colectivul

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu