John Cusack va juca in serialul 'Utopia'

Postat la: 17.04.2019 12:16

Actorul John Cusack va juca în serialul „Utopia” al Amazon, marcând astfel prezenţa lui pentru prima dată în rol principal într-o producţie de gen, scrie news.ro.

În „Utopia”, mai mulţi tineri adulţi se întâlnesc online şi sunt urmăriţi fără milă de o organizaţie fantomă, după ce intră în posesia unui roman grafic cult. Ei descoperă că teoriile conspiraţiei pot fi reale şi se găsesc în ipostaza ironică de a salva lumea.

Cusack, în vârstă de 52 de ani, va juca rolul doctorului Kevin Christie, o minte fermecătoare, care vrea să schimbe lumea prin ştiinţă.

Din distribuţie mai fac parte Rainn Wilson şi Sasha Lane.

Citește și: Enrique Iglesias va concerta la Cluj-Napoca

John Cusack este cunoscut pentru filme ca „Say Anything„ (1989), „High Fidelity” (2000), rol pentru care a fost nominalizat la Globurile de Aur şi BAFTA, „Being John Malkovich”, „Grosse Pointe Blank” şi „Lee Daniels’ The Butler”.

Cel mai recent, el a jucat în „River Runs Red”, „Distorted” şi „Never Grow Old”.

„Utopia” este bazat pe serialul britanic al lui Dennis Kelly omonim. Amazon a comandat nouă episoade, în 2018.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu