Iranul avertizeaza SUA, dupa amenințarile lui Donald Trump: 'Sa nu comita o noua eroare strategica. Daca o vor face, se vor confrunta cu un raspuns decisiv'

Postat la: 15.09.2020 18:31

Iranul a avertizat marţi Statele Unite cu privire la o ”eroare strategică”, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat Teheranul, în urma unor informaţii de presă cu privire la un plan de asasinat iranian al unei diplomate americane, relatează AFP.

”Noi sperăm ca ei să nu comită o nouă eroare strategică. Dacă o vor face, ei se vor confrunta, bineînţeles, cu un răspuns decisiv al Iranului”, a avertizat Ali Rabii, un purtător de cuvânt al Guvernului, într-o conferinţă de presă televizată, scrie news.ro.

Citește și: CTP îl desființează pe Nicușor Dan: Va da o soluție nepripită, îndelung socotită și profund greșită

Washingtonul şi Teheranul sunt la cuţite după retragerea unilaterală a Statelor Unite, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, şi impunerea unor dure sancţiuni economice Iranului.

Între timp, cele două ţări s-au aflat în două rânduri pe marginea prăpastiei unei confrintări directe - mai întâi, în 2019, când Iranul a doborât un avion american fără pilot (dronă), pe care l-a acuzat că i-a încălcat spaţiul aerian, ceea ce Washingtonul dezminte, iar apoi în ianuarie 2020, când puternicul general iranian Qassem Soleiman a fost asasinat cu o dronă la Bagdad, din ordinul lui Donald Trump.

Citește și: O primă victorie pentru Liviu Dragnea în justiție. Judecătorii au stabilit că i-a fost încălcat dreptul la muncă în penitenciar

Potrivit site-ului Politico, care citează doi oficiali americani sub protecţia anonimatului, serviciile americane de informaţii cred că Guvernul iranian intenţionează să o asasineze pe ambasadoarea Statelor Unite în Africa de Sud, Lana Marks, apropiată lui Donald Trump, pentru a răzbuna moartea lui Soleimani.

Ministerul iranian de Externe a apreciat luni că este vorba despre ”fake news” (informaţii false), ”fără fundament”, denunţând ”metode reptitive şi îngreţoşătoare pentru a crea o atmosferă antiiraniană pe scena internaţională”.

Citește și: Ciolacu: ‘Facem un ultim apel către organele abilitate să se autosesizeze în cazul domnului Nicușor Dan’

”Orice atac al Iranului, sub orice formă va fi, împotriva Statelor Unite va fi urmat de un atac împotriva Iranului care va fi de o mie de ori mai puternic în magnitudine”, a ameninţat, pe Twitter, Donald Trump.

Rabii şi-a exprimat regretul faţă de faptul că ”preşedintele unei ţări care revendică (o anumită putere) în gestionarea ordinii mondiale face declaraţii atât de îndoielnice, pripite şi alimentate de agenda sa (poliică)”.

Citește și: Ultim moment! Marcel Ciolacu: ‘Am luat decizia ca PSD să meargă singur la aceste alegeri’

A se baza pe informaţii atât de ”slabe” nu va face ”nimic altceva decât să tulbure regiunea”, a adăugat el, îndemnându-l pe Trump ”să se abţină de la orice aventurism (...) cu scopul de a fi reales” în noiembrie.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu