Ionel Arsene, lider PSD: Lista PSD pentru europarlamentare va fi una pragmatica! (interviu)

Postat la: 16.03.2019 11:08

Liderul PSD, Ionel Arsene, anunță printr-un scurt interviu că partidul pe care îl reprezintă este pregătit pentru alegerile europarlamentare și schițează un portret robot al viitorilor europarlamentari social-democrați:

Vezi și: Standard & Poor’s reconfirmă ratingul de perspectivă stabilă al României

Cum vă pregătiți pentru alegerile europarlamentare din luna mai? Nu mai este mult timp…

Așa este, alegerile europarlamentare sunt aproape, iar bătălia electorală intră în linie dreaptă. Suntem pregătiți, avem multă experiență în campanii electorale și, de cele mai multe ori, am câștigat alegerile. Sunt alegeri importante, într-un moment în care se discută despre dublul standard din Uniunea Europeană, despre cetățeni de mâna a doua, despre suveranitatea țărilor care alcătuiesc Uniunea… Sunt teme grele, iar direcția PSD este cunoscută: lucrăm pentru interesele României. O să-i vedeți curând pe candidații noștri și o să cunoașteți proiectele noastre în mod concret.

Relațiile politice dintre putere și opoziție par extrem de încordate. Cum credeți că va fi campania electorală?

În mod normal, campania electorală ar trebui să fie o competiție a ideilor și proiectelor pentru români și pentru România. Constat însă că agenda publică a opoziției e limitată la un arsenal de critici, jigniri, calomnii și chiar insulte la adresa Guvernului și a noastră, a social-democraților.

Aceasta este una dintre sarcinile opoziției, nu e normal să vă critice?

Așa este, dar colegii din opoziție vorbesc despre PSD mai mult decât despre propriile partide. Vorbesc despre proiectele PSD mai mult decât despre propriile proiecte. Împrăștie ură și venin și vânează greșeli în loc să își promoveze  propriile partide sau propriile realizări. Mi se pare contraproductiv pentru alegători, spațiul politic ar trebui să fie mai generos cu românii, dar dacă așa știu dumnealor să lucreze, nu am ce să le fac!

Nu puteți spune că nu sunt și în opoziție politicieni valoroși.

Nici nu spun asta! Știu foarte bine că printre ei sunt și oameni buni și bine pregătiți. Inclusiv aici, în județul nostru. Cu toate acestea, tot ce spun ei este că nu e bine ce facem noi! Nu spun nici cum ar fi bine și nici cum ar trebui făcut. Unde sunt viziunea și proiectele lor? Ce vor să facă în Parlamentul European? Au vreun plan, altul decât acela de a împroșca noroi și de a face rău României? Au înțeles oare că a lovi într-un Guvern legitim înseamnă să lovești în propria ta țară?

Sondajele de opinie indică din nou o victorie a PSD, deși de regulă partidele aflate la guvernare pierd din susținere. Nu v-a erodat guvernarea?

Sondajele la care vă referiți arată că românii nu și-au pierdut încrederea în noi. Pe bună dreptate, pentru că implementarea Programului de Guvernare s-a concretizat într-o serie de măsuri în beneficiul românilor. Sunt prea multe repere, dar gândiți-vă la salariul minim pe economie, la legea pensiilor, la creșterea salariilor medicilor, la absorbția dinamică a fondurilor europene sau la plata integrală, la timp, a subvențiilor către fermieri. Sunt rezultate palpabile, am făcut și facem tot ce am promis!

Cine va fi pe lista PSD?

Toate la timpul lor!... Însă mai vreau să vă spun ceva. Cu siguranță, nici noi nu suntem perfecți. Și noi greșim uneori. Poate că lista candidaților noștri pentru europarlamentare nu va fi pe placul tuturor. Dar m-aș bucura să avem parte de o critică pragmatică și constructivă și de parteneriate principiale, în favoarea țării, și aici, în Neamț, dar și la Bruxelles și Strasbourg. Să arătăm că suntem uniți și lucrăm pentru România, chiar dacă nu avem aceeași viziune politică. Să arătăm patriotism și demnitate și să ne dorim să fim parteneri egali cu toate statele care compun Uniunea Europeană. Eu cred că sarcina oricărui europarlamentar român este să își susțină țara și să o apere, nu să o umilească ori de câte ori are ocazia!

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu