Incendiu in aceasta dimineata in judetul Mures. Zeci de persoane evacuate. Multe au ajuns la spital (galerie foto)

Postat la: 15.02.2020 07:00

În această dimineaţă a izbucnit, în jurul orei 05.00, un incendiu la un apartament situat în municipiul Târnăveni.

Pentru lichidarea şi stingerea focului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj SMURD  de la Secţia de Pompieri Târnăveni din cadrul ISU Horea Mureş, precum şi cu un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Incendiul a izbucnit la etajul I întreaga scară de bloc fiind evacuată.

Intervenţia promptă a militarilor a făcut ca focul să nu apuce să se propage şi la apartamentele vecine.

În total au fost evacuate 34 de persoane, dintre care nouă copii, 13 femei, şi 12 bărbaţi, iar 13 persoane au fost transportate la spital.

Doi adulţi au suferit arsuri la nivelul căilor respiratorii şi 11 din cauza intoxicărilor cu fum.

Printre victimele transportate, la spital, patru sunt copii.
 
Sursa foto: ISU Horea Mures
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu