Inca o lovitura pentru Guvern: ALDE european susține scrisoarea lui Frans Timmermans

Postat la: 17.05.2019 10:15

Margrethe Vestager, candidat „cap de listă” pentru Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), fost ministru de Interne şi de Economie în Danemarca şi Comisar european pentru Concurenţă, a declarat joi că sprijină ideea ca ţările membre UE ce nu respectă statul de drept să suporte consecinţe şi că Articolul 7 din Tratat nu este suficient, fiind completat de condiţionarea fondurilor.

Citește și: Alegerile europarlamentare, efect de TSUNAMI în Parlament: scenariul optimist/scenariul pesimist pentru fiecare partid/ANALIZĂ

Întrebată de News.ro despre cauzele şi efectele scrisorii transmise de Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, autorităţilor române, ea a declarat: „Cred că este foarte important ce face Frans Timmermans. El are, desigur, sprijinul întregului for, pentru că acesta este unul dintre lucrurile pe care le-am discutat şi rediscutat. Pentru că este important. Cetăţenii din România simt că acest lucru vine din partea întregii Comisii”.

„Eu sprijin total această idee că statutul de membru al UE înseamnă o apartenenţă deplină. Nu poţi spune «ţin aceste promisiuni, dar nu şi pe restul». De aceea, această condiţionare: dacă nu reuşeşti să ţii promisiunile în ceea ce priveşte statul de drept, vor exista consecinţe. Important pentru mine este să se aplice tuturor ţărilor. Acest sistem este unul care va funcţiona pentru orice ţară, pentru că nu poţi exclude că ar putea exista probleme în acest sens în alte state membre. De aceea, acest instrument trebuie să se aplice pentru toată lumea”.

Ea a completat: „Articolul 7 din Tratatul UE nu este suficient, din acest motiv am propus această condiţie: nu poţi spune «iau fondurile, dar nu mă ridic la nivelul propriilor promisiuni când vine vorba despre statul de drept». Aceste lucruri merg mână-n mână”.

În scrisoare a fost transmis că executivul european va declanşa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare.

Vestager a reluat, pornind de la situaţia prim-ministrului ceh, Andrej Babiš, acuzat de fraudă - prezentarea rezultatelor anchetei OLAF a fost amânată până după alegeri - că banii Uniunii Europene trebuie folosiţi fără a face abuz.

„Cred că este important ca oamenii să fie anchetaţi şi, doar dacă sunt găsiţi vinovaţi de frudă, să suporte consecinţele. Acest exemplu arată că avem un sistem care urmăreşte suspiciunile de fraudă şi folosire abuzivă a banilor şi funcţionează. Numărul cazurilor scade. OLAF are un set de proceduri foarte bun şi nu face compromisuri”.

Parlamentul European şi Consiliul au propus anul trecut un regulament privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre.

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene şi candidatul „cap de listă” al socialiştilor la alegerile europarlamentare, a declarat miercuri, înaintea dezbaterii de la Bruxelles, că prin scrisoarea trimisă pe 10 mai autorităţilor române încearcă să le convingă să nu renunţe la lupta împotriva corupţiei.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu