Iar s-au ocupat toate paturile la Spitalul de Boli Infectioase Constanta!

Postat la: 18.10.2020 20:00

  • La nivelul județului, peste 600 de persoane diagnosticate cu Covid-19 sunt izolate la domiciliu, după ce au fost externate.

Prefectura Constanța a transmis în această seară, 18 octombrie 2020, că, din cele 120 de paturi disponibile pentru pacienții Covid la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, sunt ocupate 121, capacitatea de primire a unității medicale fiind astfel suplimentată.

Nu este pentru prima dată când la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța se ocupă toate paturile, iar capacitatea este suplimentată.

Nu mai departe de acum câteva zile unitatea medicală a trecut printr-o situație similară.

În ce privește celelalte paturi disponibile în județ pentru pacienții diagnosticați cu Covid-19, la Spitalul Militar - Sistem Modular mai sunt libere doar trei locuri, în timp ce la Secția Exterioară Agigea, din cele 74 de paturi disponibile este ocupat unul singur.

Pe de altă parte, tot Prefectura Constanța a transmis în această seară că, la nivelul județului, peste 600 de persoane diagnosticate cu Covid-19 sunt izolate la domiciliu, după ce au fost externate.

Iată situația completă transmisă de Instituția Prefectului - Județul Constanța:

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 4.230 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 96 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 456 de persoane internate, dintre care 423 din județul Constanța și 33 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu