Hocus-pocus cu supraaciza la carburanți: este NEBUNIE la Guvern. Liberalii ar face un pas in spate/SURSE

Postat la: 04.12.2019 11:07

Liberalii clamau, ieri, o mare victorie în Parlament și sunt la un pas să elimine supraaciza la carburant, ceea ce ar duce la o ieftinire a acestuia. Ulterior, guvernanți s-au lovit de o problemă: dacă elimină supraaciza, atunci accizele ar coborî sub nivelul minim permis de Comisia Europeană și astfel s-ar încălca o Directivă UE. În acest context, surse guvernamentale ne-au explicat că liberalii ar fi intenționat să retragă proiectul de pe ordinea de zi, până când vor găsi o soluție, dar se pare că vor merge mai departe din rațiuni electorale.

PNL este scindat pe acest subiect: tabăra Rareș Bogdan, Robert Sighiartău și Florin Roman cer să se meargă înainte, în timp ce Florin Cîțu, Dan Vîlceanu au cerut să fie retras proiectul pentru a nu încălca Directiva UE.

Citește și: Adrian Năstase îndeamnă PSD să declanșeze RĂZBOIUL TOTAL împotriva lui Klaus Iohannis

Accizele la carburanții auto se actualizează în fiecare toamnă, cu rata inflației, iar noul nivel va fi aplicat pentru tot anul următor, potrivit Codului Fiscal în vigoare. Accizele „se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie”, după cum scrie în Codul Fiscal, informează E-nergia.ro.

Ministerul Finanțelor nu a publicat însă pe site nici acum noile niveluri ale accizelor, aplicabile de la 1 ianuarie 2020, deși în teorie trebuia să facă acest lucru până la data de 20 octombrie. Potrivit Institutului Național pentru Statistică, „preţurile de consum în luna septembrie 2019 comparativ cu luna septembrie 2018 au crescut cu 3,5%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,5%”.

Momentan nu știm dacă Finanțele vor aplica această creștere sau nu, desi au lege să o facă și ar fi trebuit să anunțe acest lucru.

Dar, aplicând cei 3,5% la nivelurile actuale, vom avea o creștere de 71 de lei la mia de litri de benzină și de 66 de lei la mia de litri de motorină. În euro, creșterea ar fi așadar de 13-14 euro la mia de litri. Așadar, dacă din noile niveluri se va reduce echivalentul supraaccizei, România va putea sta peste nivelurile minime din UE, deci tăierea ar putea fi operată.

Dar pentru a putea face asta, Guvernul Orban trebuie întâi să crească acciza, ca să aibă de unde să o taie.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu