Guvernul Romaniei a fost reprezentat la Consiliul OECD de la Paris

Postat la: 14.03.2018 18:54

Guvernul României a fost reprezentat la reuniunea membrilor Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), desfășurată astăzi, la Paris, de către coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély, care a prezentat progresele făcute de România în domeniul dezoltării durabile și a implementării Agendei 2030.

Consilierul de stat László Borbély a subliniat obiectivul României de a deveni membru cu drepturi depline al OCDE, iar semnalele sunt pozitive, secretarul general al organizației, domnul Angel Gurria, declarând că România este bine poziționată și crede că acest lucru se va întâmpla cât mai curând posibil.

Coordonatorul Departamentului a avut și o întrevedere bilaterală cu Alenka Smerkolj, ministru al Dezvoltării și Coeziunii Europeane din Slovenia, cu care a discutat stadiul implementării Agendei 2030 în cele două țări.

,,România a evoluat constant, avem acțiuni în derulare și rezultate pe care le putem prezenta. Înființarea Departamentului pentru Dezvoltare este însuși un rezultat și o confirmare a faptului că țara noastră crede în principiile dezvoltării durabile și își asumă implementarea Agendei 2030. De astfel, Agenda 2030 este o prioritate și în timpul Președinției Consiliului Uniunii Europene din prima parte a anului 2019. În acest sens vom organiza o întâlnire importantă pe ODD 17 privind parteneriatul, la care vom invita statele Uniunii Europene, Balcanii de Vest, Parteneriatul Estic și țări din Asia Centrală”, a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu