Guvernul face noi precizari despre pensii: Continua procesul de calculare

Postat la: 17.05.2019 01:48

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, respinge speculaţiile potrivit cărora majorarea pensiilor nu este sustenabilă, se precizează într-un comunicat de presă transmis, joi, de organizaţia judeţeană Suceava a Partidului Social Democrat (PSD).


Ministrul Muncii a avut, joi, o întrevedere cu peste 500 de membri şi susţinători ai PSD din localitatea suceveană Frasin, cărora le-a transmis că fondul de pensii va deveni excedentar în 2019.

"Domnul ministru a ţinut să pună capăt speculaţiilor tendenţioase promovate de reprezentanţii PNL şi USR în spaţiul public prin care aceştia încearcă să inducă ideea că această creştere a pensiilor nu este sustenabilă. Dumnealui a demonstrat că acest lucru este posibil datorită măsurilor luate de Guvernul PSD: creşterea salariilor, creşterea record a numărului de salariaţi în ultimii doi ani (cu peste 230 000), scăderea record a şomajului (3,19%). Chiar şi fondul de pensii devine în 2019 excedentar", se arată în comunicatul PSD.

Citește și: Liviu Pleșoianu îl NIMICEȘTE pe Ștefan Bănică Junior, după atacul la PSD: 'Timp de zece ani, sub Băsescu, s-a luptat cu Veta'

De asemenea, Marius Budăi a arătat că "în ultimii doi ani guvernarea PSD a asigurat, conform promisiunilor făcute, o creştere substanţială a punctului de pensie (de la 816 lei în 2016, la 1100 lei în 2018 şi la 1265 lei în septembrie 2019), o creştere substanţială a pensiei minime garantate (la 640 de lei în prezent, până la 704 lei în septembrie 2019 şi până la 775 lei în 2020)".

"Dumnealui a prezentat şi alte măsuri luate în favoarea celor de vârsta a treia precum neimpozitarea pensiilor mici şi scutirea de la plata contribuţiei pentru asigurarea de sănătate, creşterea gradului de accesibilitate la medicamente compensate cu 90% prin mărirea plafonului de venituri de la 700 de lei la 990 de lei", se menţionează în comunicat.

Totodată, ministrul i-a asigurat pe cei prezenţi că procesul de calculare a pensiilor aflat în derulare va determina o creştere a veniturilor pensionarilor în marea majoritate a cazurilor şi nicio pensie nu va fi diminuată.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu