Grindeanu: Legile privind proiectele strategice și Fondul Suveran de Investiții vor fi supuse rapid dezbaterii publice

Postat la: 21.04.2017 16:24

Proiectul de lege privind constituirea Fondului Suveran de Investiții și cel referitor la proiectele strategice urmează să fie supuse rapid dezbaterii publice și transmise Parlamentului pentru adoptare, a afirmat, vineri, premierul Sorin Grindeanu.

e79424d1-5ed7-4780-aad2-d1590263e7c3

Potrivit șefului Executivului, actul normativ privind proiectele strategice a fost discutat în Ministerul Economiei.

"Lucrurile, în primă formă, au fost discutate în interior. Urmează o perioadă în care vor mai fi dezbătute de către specialiști, urmând ca extrem de rapid această lege pe proiectele strategice să fie supusă dezbaterii publice, trimisă în Parlament", a declarat Grindeanu, într-o conferință de presă, la finalul unei vizite în județul Brăila.

Premierul a fost însoțit în vizita sa de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ministrul Economiei, Mihai Tudose, și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

În contextul vizitei, prim-ministrul Grindeanu a mers și la companiile Yazaki și Promex.

"Am ținut foarte mult să merg la o fabrică de tradiție (...) pentru România, la Promex. (...) Este o companie care a făcut cinste țării noastre, care face și acum export foarte mult, care trebuie a fi impulsionată și ajutată pentru a se dezvolta", a spus Grindeanu.

Totodată, șeful Executivului a făcut referire la proiectul de lege privind constituirea Fondului Suveran de Investiții.

"Urmează (...) o săptămână — două, în continuare, de discuții cu specialiști, (...) astfel încât Legea de constituire a Fondului Suveran și anexele (...) să poată fi trimise spre Parlament rapid. (...) Una din priorități este (...) procesul de reindustrializare a României, iar Promex, din acest punct de vedere, este un partener eligibil în a se înscrie (...) pe ceea ce înseamnă inclusiv acest Fond de Investiții", a spus Grindeanu.

Pe de altă parte, șeful Executivului a precizat că a mers și la Biserica Greacă 'Buna Vestire' din Brăila, având în vedere că, vineri, este sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. "Această biserică este prinsă și este în evaluare acum pe POR, pentru fonduri europene pentru renovare", a afirmat Grindeanu.

Întrebat dacă a luat apă sfințită de la Biserica Greacă, Grindeanu a răspuns: "Am luat aghiasmă, da, sigur. (...) Surprinzător, și domnul ministru Tudose".

AGERPRES/(A — autor: Mădălina Cerban, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu