Gheorghe Albu este presedintele interimar LAPAR dupa suspendarea lui Laurentiu Baciu, din cauza problemelor cu justitia

Postat la: 16.04.2019 19:55

Liga Asociaţiei Prăducătorilor Agricoli din România (LAPAR) îl are președinte interimar, pentru o perioadă de 60 de zile, pe Gheorghe Albu, din cauza problemelor cu justiția ale lui Laurenţiu Baciu, conform unui anunț de marți al organizației, potrivit mediafax.

Consiliul Director al LAPAR, reunit luni, a luat act de autosuspendarea lui Laurenţiu Baciu, pentru o perioadă de 60 de zile, astfel că l-a ales preşedinte interimar pe vicepreşedintele Gheorghe Albu.

De asemenea, în cadrul şedinţei, Consiliul LAPAR a hotărât înfiinţarea unor departamente specializate alcătuite din membrii acestuia.

Dan Ilie este responsabilul Departamentului economic, din care mai fac parte Ilie Popescu şi Daniel Ciobanu, iar Vasile Datcu este responsabilul Departamentului juridic, din care mai fac parte Liviu Precup şi Nechifor Ionică.

Citește și: Cine e procurorul DNA acuzat că a făcut scrum dosarul lui Liviu Dragnea și ce avere are

Constantin Bazon este responsabilul Departamentului reprezentare instituţii cu care LAPAR are legături (MADR, AFIR, APIA) şi elaborarea strategiilor privind acţiunile LAPAR, iar membrii sunt Adrian Mocanu, Valeriu Călin, Ion Mânăilă, Ştefan Moraru, Marian Topală și Nicolae Sitaru.

Gheorge Albu este responsabilul Departamentului de comunicare şi organizare evenimente, iar membrii sunt Alexandru Baciu, Emanoil Aron şi Grigore Petre.

Citește și: Lege cu dedicație pentru Liviu Dragnea? Parlamentul a adoptat-o azi – Opoziția a ieșit imediat la atac

De asemenea, Consiliul a hotărât să le comunice tuturor membrii săi toate angajamentelor financiar-contabile (plăți, încasări, contracte etc.), înainte de a fi efectuate, aceștia putând interveni cu observații. În plus, ei vor angaja o firmă de audit care va evalua situația financiar-contabilă, persoana responsabilă fiind Spiță Ionuț, cenzor LAPAR, și un specialist tehnic.

Liderii organizației au mai menționat că LAPAR își va continua activitatea, respectând agenda convenită cu liderii organizației europene.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu