Gabriel Oprea: 'Am fost executat! Am devenit o ținta. In toate funcțiile deținute, am sprijinit Justiția. E nevoie de o Justiție puternica, fara abuzuri'

Postat la: 16.03.2019 16:24

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a participat sâmbătă, 16 martie 2019, la Reuniunea organizațiilor din regiunea VII Centru, desfășurată la Galați, alături de reprezentații partidului din județele: Brașov, Sibiu, Alba, Mureș, Galați, Harghita și Covasna.

Liderul UNPR le-a vorbit celor prezenți despre valoarea echipei și le-a mulțumit colegilor din regiunea Centru pentru că cei mai mulți au rămas în echipă și pentru eforturile acestora de a reconstrui organizațiile. Gabriel Oprea a reamintit inițiativele legislative ale UNPR și măsurile luate pentru toate categoriile sociale din România.

Citește și: Norica Nicolai atac la adresa lui Rareș Bogdan! ‘Talentul de slugoi nu înlocuiește caracterul’

Președintele partidului a subliniat importanța deosebită a activității militarilor, polițiștilor, pompierilor, jandarmilor, cărora statul trebuie să le asigure respectul, echilibrul, stabilitatea, drepturile la zi și un ghid al carierei foarte clar pentru că ei sunt cei care trebuie să țină țara întreagă și puternică: “Știu ce înseamnă greutățile vieții. Personal, am trăit drama pierderii unui părinte când eram doar un copil. Tata, ofiter în armată, și-a pierdut viața în misiune când eu aveam doar 10 ani. Mi-am dorit să devin militar ca să aflu de ce a murit tata și mi-am dorit să ajung să pot să-i ajut pe militari. Viața a făcut să ajung militar, dar și ministru al Apărării, apoi al Afacerilor Interne și vicepremier pentru securitate națională. Știu ce înseamnă unitatea de corp. Camaraderia are o valoarea inestimabilă, mai ales la greu. Am simțit-o când eram copil, iar în funcțiile de ministru, am căutat, în afară de a fi un bun manager, să pun și suflet, să mă implic la nivel uman în viața acestor instituții, în sprijinul oamenilor”.

Citește și: A ieșit la iveală! Cine o susține pe fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi

Gabriel Oprea le-a amintit celor prezenți momentul 2015 și nivelul de încredere la care ajunsese partidul și liderul său – 500 000 de membri, 12% în sondaje, respectiv 32%.

“Am fost executat! Am devenit o țintă și am fost obligați să plecăm de la guvernare pentru că se pare că onoarea nu e un lucru apreciat. Am deranjat și am fost executat. Trebuie să știți că eu, în toate funcțiile deținute, am sprijinit Justiția. Un stat nu poate să fie puternic fără Justiție. În schimb, abuzurile nu au ce să caute în Justiție. România are nevoie de un stat puternic și o Justiție puternică, fără abuzuri.

Citește și: Anunț de ultimă oră din partea DNA! S-a descoperit trafic de influență de milioane de euro

Acum partidul este în proces de reconstrucție. Ne vom ridica! Românii trebuie să spună cu voce tare că își iubesc țara! De aceea, îi așteptăm în UNPR pe toși românii patrioți pentru a schimba lucrurile în bine. Toată lumea e sătulă de promisiuni de campanie. Spre deosebire de alții, pentru noi vorbesc faptele. Noi nu vorbim doar despre voturi, noi îi invităm pe toți cei care sunt patrioți și iubesc România, să se înscrie în partidul nostru, să facem împreună ceea ce fiecare român are nevoie. Să punem umărul să facem bine pentru toți, să facem România bine!”.

Președintele UNPR a declarat că partidul își propune să se prezinte onorabil la alegerile din mai, dar și să atingă țintele stabilite pentru alegerile de anul viitor: ”Suntem un partid de centru-stânga, dar pentru noi contează mai puțin stânga sau dreapta, pentru noi contează românii. La Galați avem o organizație puternică pe care contăm la strângerea de semnături, dar și la vot, la alegerile europarlamentare. Obiectivul nostru strategic este ca la alegerile locale și la cele parlamentare să obținem peste 10% și să revenim în Parlament.”, a mai declarat Gabriel Oprea.

Citește și: Corina Crețu suprinde: ’Mă simt foarte relaxată că am plecat din PSD’ .

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu