Gabriel Les, ministrul Apararii, despre tancurile Leopard pentru armata Romaniei

Postat la: 13.07.2019 06:00

Aseară, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a scris pe pagina sa de Facebook, că „este prematur să vorbim la acest moment despre concretizarea proiectului derulat de Agenția Europeană de Apărare (EDA) în ceea ce privește optimizarea capabilităților de tip tanc principal de luptă Leopard 2 pentru ArmataRomâniei pentru că sunt necesare o serie de proceduri de parcurs la nivelul EDA”.

În continuare Leş a mai spus:

„Confirm faptul că avem discuții la acest nivel, dar acestea au o componentă predominant tehnică în acest moment.
Concret, acest proiect a fost promovat de EDA în anul 2016, în contextul Inițiativei UE privind punerea în comun și partajarea capabilităților pentru apărare (Pooling and Sharing).
Pentru definirea proiectului, EDA a organizat, până la această dată, un număr de 10 grupuri de lucru la care reprezentarea MApN a fost asigurată de specialiști din cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, Reprezentanței Militare a României la NATO și UE, Departamentului pentru Armamente, Statului Major al Forțelor Terestre și Direcției planificare integrată a apărării.
Argumentația principală a echipelor tehnice MApN în a susține acest demers este faptul că reprezintă o variantă optimă pentru realizarea capabilității „Armoured Heavy Battalion” din cadrul ,,Brigadă de infanterie grea”, asigurând oportunități de implicare a industriei naționale de #aparare, atât în modernizarea platformelor, cât și pentru asigurarea suportului logistic integrat pe ciclu de viață.
În perioada următoare, sunt planificate noi reuniuni ale grupului de lucru la nivelul EDA pentru armonizarea documentelor de planificare a programului”.

Foto: arhiva MApN
 
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu