Fricțiunile din ALDE ii bulverseaza pe cei din Pro Romania: 'Din pacate, pana acum, n-am reusit sa avem un dialog'

Postat la: 14.09.2019 03:08

Liderul judeţean al Pro România Suceava şi vicepreşedinte la nivel naţional, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că nu există dialog cu ALDE şi că ''nu e tocmai plăcut'' pentru formaţiunea pe care o reprezintă că există ''mişcările' din respectivul partid, el punctând că speră ca aceştia să îşi clarifice repede problemele.

''Mi-aş fi dorit să am mai multe informaţii şi din zona ALDE. Din păcate, până acum, n-am reuşit să avem un dialog, dar mai e timp şi, având în vedere şi, n-aş spune tensiuni, dar sunt nişte mişcări la ALDE, ceea ce pentru noi nu e tocmai plăcut. (...) Pot să mă refer doar la colaborarea politică în cadrul alianţei. Acest lucru presupune dialog, să existe corespondenţi pe anumite funcţii, pentru că o campanie electorală presupune şi foarte multe etape care curg, cu termene imperative. (...) Sper ca şi la Suceava să se clarifice cât mai repede structura celor din ALDE'', a arătat Nechifor, conform agerpres.ro.

În opinia lui, un candidat ''cu adevărat independent'' este mai bun decât celelalte ''variante din piaţa politică'', iar pentru Pro România, alegerile prezidenţiale sunt foarte importante.

Imagini CUTREMURĂTOARE - US Air Force şterge de pe hartă o insulă în Irak. Armata americană a lansat 36 de tone de bombe / VIDEO

''E o competiţie electorală pe care noi, în Pro România, o tratăm la nivel foarte înalt, nu considerăm că avem un meci amical sau un meci neimportant, ba din contra, e un meci capital pentru viitorul nostru politic şi vrem să dăm ţării noastre o şansă să aibă un candidat în turul doi cu adevărat independent, care să poată să fie şi înţeles de către români ca un posibil preşedinte mult mai bun decât orice altă variantă care există în piaţa politică de astăzi'', a spus Nechifor.

Ioan Cătălin Nechifor a spus că, la nivel judeţean, s-au strâns 10.000 de semnături pentru Mircea Diaconu, iar la sfârşitul săptămânii viitoare acesta îşi va depune oficial candidatura pentru prezidenţiale.

Ultimele informații despre starea lui Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF. Anunțul făcut de medici: Se menține posibilitatea unei evoluții nefavorabile


''În perioada aceasta încercăm să ne focalizăm pe obiectivul politic major, cel legat de alegerile prezidenţiale şi, pentru noi, susţinerea logistică, administrativă, politică pentru candidatul independent Mircea Diaconu. (...) Alianţa electorală cu ALDE s-a înfiinţat ceva mai târziu. (...) Am depăşit 10.000 de semnături. (...) La sfârşitul săptămânii viitoare va fi depusă, în mod oficial, candidatura domnului Diaconu. (...) Aşa cum arată şi ultimul sondaj de opinie e în plaja challenger-ilor, a celor care atacă poziţia a doua pentru turul doi, lângă Dan Barna şi Viorica Dăncilă'', a spus Nechifor.

Totodată, el a remarcat că PNL şi PSD au ''campanii opulente'', pentru că primesc subvenţii de la stat, în timp ce Pro România discută direct cu electoratul, fiind mai eficient.

''Vedem campanii opulente, cu foarte multe materiale de propagandă de exterior, corturi pe la 500-700 de lei bucata, bannere pe la 200 de lei bucata. Dacă facem un simplu calcul matematic şi adunăm toate materialele pe care le-a împrăştiat PNL-ul pentru Iohannis şi Viorica Dăncilă cu PSD-ul în spate, probabil, ne vom da seama că sunt foarte mulţi bani cheltuiţi. (...) Ei beneficiază de subvenţii de la statul român şi-şi permit să cheltuiască pe maşini de lux, pe vile prin Pipera, pe bannere, pe afişe. Noi ne facem munca politică discutând direct cu cetăţenii, cu oamenii, cu electoratul şi cred că e mai simplu aşa şi e mai eficient'', a spus Nechifor.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu