Franța: Ministrul apararii, Sylvie Goulard, și-a anunțat demisia pe fondul unei anchete privind angajari fictive

Postat la: 20.06.2017 11:55

Ministrul apărării din Franța, Sylvie Goulard, și-a anunțat marți, într-un comunicat, demisia, informează AFP și Liberation.

758d345d-bcdd-457d-8fd4-76cf29873cfe

Fost europarlamentar din partea grupului centrist Mișcarea Democratică (MoDem), Sylvie Goulard este citată în ancheta preliminară privind asistenții parlamentari europeni ai grupului. Prin urmare, prin demisia sa, Goulard intenționează 'să demonstreze liber buna sa intenție'. MoDem, partidul condus de François Bayrou este suspectat că a folosit pentru activități proprii în Franța mai mulți asistenți de parlamentari europeni plătiți de Bruxelles.

'Președintele Republicii dorește să readucă încrederea în acțiunea publică, să reformeze Franța și să relanseze Europa. Această inițiativă de redresare trebuie să primeze asupra oricărei considerații personale. De aceea, i-am cerut președintelui Republicii, în acord cu premierul, să nu mai fac parte din guvern', a notat Sylvie Goulard. 'Apărarea este un portofoliu solicitant. Onoarea armatelor noastre, aceea a bărbaților și femeilor care fac parte din armată și își pun în pericol viețile nu ar trebui amestecate cu controverse care nu au nimic de-a face cu ei', a declarat Goulard, potrivit unui comunicat de presă citat de Reuters.

Potrivit EFE, acesta este al doilea ministru care a anunțat că nu va continua în noul cabinet, după ce luni președintele francez, Emmanuel Macron, i-a cerut ministrului coeziunii teritoriilor, Richard Ferrand, implicat într-o afacere imobiliară, să părăsească guvernul pentru "a candida la președinția grupului" partidului prezidențial din Adunarea Națională. Colaboratori ai lui Richard Ferrand, un apropiat al șefului statului, au "confirmat" că ministrul a "acceptat" această propunere.

Întrebat de AFP, anturajul președintelui Macron a dat asigurări că Richard Ferrand nu este sancționat pentru problemele sale cu justiția care a demarat o anchetă după ce revista satirică Le Canard enchaîné a publicat la sfârșitul lui mai un articol. Revista a dezvăluit că, în 2011, organizația non-profit Mutuelles de Bretagne, condusă la acea dată de Richard Ferrand, a decis să închirieze localurile comerciale aparținând companiei. Plecarea sa din guvern "nu este deloc legată de aceste afaceri", a insistat anturajul șefului statului. "Președintele dorește ca Richard Ferrand să preia conducerea grupului, pentru că este un om de încredere și eficient", a declarat aceași sursă.

AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu