FOTO / Se plimba cu mașina prin Gherla, avand o arma letala destinata vanatorii fara autorizație. Polițiștii l-au prins

Postat la: 16.01.2020 16:52

FOTO ARMA

În data de 14 ianuarie, în jurul orei 14.20, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla, au depistat și identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care transporta cu autoturismul o armă letală destinată vânătorii, din categoria celor supuse autorizării, și cartușe cu alice.

Acesta a fost depistat în timp ce se deplasa pe strada Clujului, din municipiul Gherla.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul nu deținea autorizație de a purta și a folosi arme și nici nu a putut justifica proveniența armei, aceasta nefiind înregistrată în evidențele Poliției Române. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de armă letală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, urmând a fi efectuate verificări cu privire la proveniența armei și a modului de procurare a acesteia.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

masina arma arma letala vanatoare fara autorizatie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu