Fostul cancelar german Helmut Kohl va fi inmormantat la Speyer, conform dorinței sale

Postat la: 20.06.2017 19:55

Fostul cancelar german, Helmut Kohl, decedat vineri la vârsta de 87 de ani, va fi înmormântat într-un cimitir din localitatea Speyer, la circa zece kilometri de mormântul familiei sale aflat la Ludwigshafen, orașul său natal, informează marți agenția DPA.

21afd3eb-6113-4d64-86de-c0e5ae42413a

A fost dorința lui să fie înmormântat la Speyer, a spus un vechi prieten al fostului cancelar, vorbind în numele soției lui Helmut Kohl. 'El a luat această decizie în vara anului 2015, când starea sa de sănătate era critică', afirmă acest prieten.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus duminică organizarea unei mari ceremonii europene pentru a-i aduce un omagiu fostului cancelar german, ceea ce ar fi o premieră. 'Fără Helmut Kohl, (moneda) euro nu ar fi existat', a subliniat președintele executivului comunitar într-unul din mesajele sale.

Considerat părintele reunificării germane și unul dintre artizanii construcției europene, Helmut Kohl deține și recordul longevității în fruntea executivului de la Berlin, pe care l-a condus între anii 1982 și 1998.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu