Fed Cup - Francezii se tem de lotul Romaniei: 'In echipa Romaniei sunt jucatoare foarte bune și sunt bine clasate'

Postat la: 17.04.2019 17:55

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a Franţei, Julien Benneteau, a declarat, miercuri, că nu trebuie să se concentreze doar pe Simona Halep la confruntarea din acest weekend cu România, din semifinalele competiţiei, precizând că printre românce sunt şi alte sportive puternice şi bine clasate la simplu, relatează Le Figaro, relatează News.ro.

Citește și: Lotul României este optimist înaintea meciului cu Franţa: 'Ăsta este secretul nostru: unitatea! Am fost şi suntem foarte unite'

“Inevitabil va fi Simona Halep, care, fiind numărul 2 mondial şi câştigătoare de Grand Slam, dovedeşte în ce măsură este favorită şi puternică. Nu trebuie să ne concentăm doar pe Simona Halep. În echipa României sunt jucătoare foarte bune, bine clasate la simplu, ca Buzărnescu (30 WTA) şi Begu (83 WTA)”, a afirmat Benneteau.

În ceea ce o priveşte pe Alize Cornet, care a avut probleme la aductori de la turneul de la Miami, Benneteau a spus că este din ce în ce mai puternică. “Totul decurge conform programului stability pentru ea de zece zile. Cu fiecare z ice trece este mai puternică. Deocamdată nu am de ce să mă plâng, toate jucătoarele sunt bine, sunt în formă”, a menţionat Julien Benneteau.

Semifinala de Fed Cup dintre Franţa şi România va avea loc sâmbătă şi duminică, la Rouen.

Pentru România vor juca Simona Halep, locul 2 WTA, Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, Irina Begu, locul 83 WTA, Monica Niculescu, locul 132 WTA, şi Raluca Olaru, locul 34 WTA de dublu.

În lotul Franţei se află Caroline Garcia, locul 21 WTA, Pauline Parmentier, locul 53 WTA, Alize Cornet, locul 55 WTA, Kristina Mladenovic, locul 66 WTA, şi Fiona Ferro, locul 92 WTA.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu