Eugen Teodorovici recunoaște MARELE EȘEC: 'Am fost dezamagit ca nu s-a gasit flexibilitate sau ințelegere'

Postat la: 18.05.2019 02:32

Reuniunea ECOFIN a miniștrilor de finanțe din UE, ce a avut loc vineri, prezidată de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, nu a ajuns la acord privind structura accizelor la alcool sau regimul general al acestora.

„Am discutat despre dosarele axate pe accize, cu scopul de a ajunge la o abordare generală după negocieri intense și progrese semnificative la nivel tehnic. Deși directiva privind structura accizelor la alcool și băuturi alcoolice clasifică diferitele tipuri de alcool și băuturi alcoolice în funcție de caracteristicile acestora și oferă un cadru juridic pentru cote reduse la accize, excepțiile și derogările la anumite sectoare, directiva reformată și directiva privind accizele introduc măsuri legate de transpunerea acestor accize în UE. Scopul legislației este să amelioreze cadrul legislativ pentru a aduce beneficii pentru întreprinderi, state membre și cetățeni. De aceea strategia noastră a fost să tratăm aceste două directive ca pe un pachet și să finalizăm dosarele în același timp”, a spus ministrul Teodorovici, exprimându-și ulterior dezamăgirea cu privire la lipsa unui acord la nivelul UE.

Citește și: Jandarmeria și PSD-ul în vizorul USR-ului! Se trece la artileria grea

„Vă închipuiți că am fost dezamăgit că nu s-a găsit flexibilitate sau înțelegere în legătură cu această problemă foarte importantă pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și pentru a reduce costurile pentru micile întreprinderi producătoare de băuturi alcoolice. În același timp, am luptat din greu pentru a ne asigura că toate statele membre pot aplica cote reduse sau o excepție la alcoolul etilic produs din fructe crescute pentru consum propriu. Ne-am gândit că această situație limitată nu include bariere pe piața internă și păstrează tradițiile și moștenirea din multe țări”, a completat Teodorovici.

Eugen Teodorovici, a declarat vineri, înainte de reuniunea ECOFIN de la Bruxelles, că îşi doreşte să se ajungă la un acord, la pachet, în privința directivelor legate de structura accizelor la alcool şi regimul general al accizelor.

Citește și: Alertă în scandalul vandalizării crucilor eroilor români: ‘Sunt alergat de extremiști maghiari, vin după mine!’

„Trebuie să îmi exprim dezamăgirea cu privire la faptul că astăzi nu am reușit să ajungem la un acord în legătură cu pachetul privind accizele, ar fi fost o prevedere foarte bună, opțională de fapt, iar statele membre ar fi putut aplica sau nu o cotă redusă. Asta ar fi venit în întâmpinarea tuturor preocupărilor și problemelor. Însă, problemele diferă de la o țară la alta, problema noastră este să tratăm specificul țărilor unde băuturile precum berea sau vinul sunt mai puțin consumate. În acest context, aș dori să menționez că această prevedere este importantă pentru multe țări europene, pentru că s-ar recunoaște tradițiile locale și le-ar integra în familia europeană. Limitele pe care le negociam se leagă de băuturi spirtoase din fructe, nu alcool etilic, este vorba despre băuturi destinate consumului propriu. Dacă ar fi să calculăm, cantitatea pe persoană este una mică”, a conchis ministrul.

Citește și: Tunurile sunt puse pe procurorii care au anchetat-o pe Kovesi! Cum a scăpat aceasta de dosarul de la Secția Specială .

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu