Eroul de la Notre-Dame - Poveste omului care a scos din foc comorile Catedralei

Postat la: 17.04.2019 14:31

Notre Dame a ars luni seară sub privirile înlăcrimate ale planetei întregi. În timp ce afară parizienii strânși în apropierea catedralei cântau în cor Ave Maria, un preot reușea să salveze dintre flăcări comorile Catedralei Notre Dame scrie digi24.ro.

Este vorba despre Jean-Marc Fournier, capelanul Brigăzii de Pompieri din Paris. Este același preot care a consolat și le-a oferit asistență victimelor celui mai cumplit atac terorist din Paris - cel de la Bataclan

Fournier s-a aventurat în Notre Dame-ul cuprins de flăcări alături de pompieri și a reușit să salveze din vâlvătaie Sfântul Sacrament și Coroana de Spini a Mântuitorului. Mulți se temeau că aceste comori ale catedralei vor fi distruse de flăcările care se ridicau nemilos la cer.

Anghel Iordănescu: 'M-a emoționat declarația lui Ilie Năstase! România este la o răscruce!'

„Părintele Fournier este incontestabil un erou. Nu a arătat frică niciun moment în timp ce a intrat după relicve și s-a asigurat că acestea vor fi salvate. Are de-a face zilnic cu viața și moartea și nu se teme deloc”, a spus un membru al serviciilor de urgență din Paris citat de SkyNews.

Informația a fost confirmată și de un reporter al postului catolic de televiziune KTO.

Și mai impresionat este că Jean-Marc Fournier nu este la primul gest de acest fel. În seara de 13 noiembrie 2015, atunci când frumoasa capitală a Franței a fost cutremurată de cel mai cumplit atac terorist din istoria modernă, preotul a intrat în sala de concerte Bataclan. Membri ai temutei organizații Stat Islamic tocmai omorâseră 89 de oameni, folosind arme și explozive. Preotul s-a rugat pentru cei decedați și le-a oferit asistență răniților și celor care și-au pierdut persoanele dragi în atentat.

Părintele Fournier, care are în jur de 50 de ani, și-a început cariera de preot în Germania. Apoi, s-a mutat în Franța. În 2004, acesta s-a alăturat forțelor armate și a petrecut următorii șapte ani în misiuni prin diferite părți ale lumii. În timp ce se afla în Afganistan a supraviețuit unei ambuscade în care au fost uciși 10 soldați.

Coroana de spini este considerată o relicvă a coroanei Mântuitorului, pe care a fost nevoit să o poarte în timpul crucificării. Aceasta a fost dusă la Paris în anul 1238, de Regele Ludovic al IX-lea. Era conservată într-o casetă din aur.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu