Dumitru Buzatu: Sper ca cetatenii sa voteze pentru ca societatea romaneasca sa fie caracterizata de mai multa armonie si initiativa

Postat la: 10.11.2019 12:07

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat duminică, după ce a votat pentru alegerile prezidenţiale, că românii trebuie să voteze ţinând cont de prestaţia guvernamentală şi parlamentară a partidelor de până acum, scrie Agerpres.

Liderul PSD a remarcat prezenţa scăzută la urne a vasluienilor, lucru care situează judeţul pe unul dintre ultimele locuri din ţară în ceea ce priveşte participarea la vot.

Citește și: Adrian Ţuţuianu (Pro România): Am votat un preşedinte care să asigure o normalitate a vieţii publice

"Aştept ca cetăţenii României să facă cea mai bună alegere pentru dânşii, pentru ca societatea românească să fie caracterizată de mai multă armonie şi iniţiativă, iar ţara să fie mai bine guvernată. Am fost la vot şi am constatat că este o prezenţă ceva mai slăbuţă. Sper ca această prezenţă să se îmbunătăţească până la sfârşitul zilei, astfel încât să avem un rezultat concludent încă din primul tur", a declarat Dumitru Buzatu. 

Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, până la ora 11,00, la nivelul judeţului Vaslui, au votat 8,68% dintre cetăţenii înscrişi pe listele electorale, media naţională fiind de 10,94%.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu