Duminica Ortodoxiei. Astazi va avea loc, la Constanta, Procesiunea Calea Sfintilor. Care este traseul si despre ce este vorba

Postat la: 17.03.2019 00:24

Astăzi este prima duminică din Postul Mare, cunoscută și sub numele de Duminica Ortodoxiei.
 
Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului „aceasta se serbează începând din secolul al IX-lea, marcând deciziile Sinodului VII Ecumenic (ținut la Niceea, în anul 787) care au restabilit cultul icoanelor și au sistematizat învățătura de credință a Bisericii cu privire la iconografie”. 
 

În acelaşi comunicat se mai arată că „începând cu ora 08.45, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. 


După Sfânta Liturghie, ierarhul, preoții și credincioșii prezenți la Catedrala arhiepiscopală vor merge într-o procesiune a icoanelor, numită „Calea Sfinților”, pe următorul traseu: faleza Cazinoului - strada Remus Opreanu - strada Revoluției din 22 Decembrie 1989 - strada Crângului - strada Arhiepiscopiei - Catedrală.

Icoanele vor fi aduse și purtate în mâini de către credincioși în semn de mărturisire a importanței cultului icoanei în viața Bisericii.
 
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu