Doua evenimente in unul la Brigada 9 Mecanizata Marasesti. Comandantul unitatii inaintat in grad. S-a facut si autoevaluarea activitatii

Postat la: 07.12.2017 09:09

Acum două zile, la sediul Brigăzii 9 Mecanizată ”Mărășești”, s-a desfăşurat autoevaluarea stării structurii pe anul 2017.

Activitatea a avut loc în prezenţa comandantului Diviziei 2 Infanterie ”Getica”, general de brigadă Gheorghiță Vlad și a reprezentat un bilanț al activității structurii în anul 2017, o analiză obiectivă a realizărilor și limitărilor deopotrivă.

Comandantul brigăzii, general de brigadă Dorin Toma, a raportat stadiul îndeplinirii obiectivelor în acest an, precum și domeniile asupra cărora comandamentul și structurile subordonate trebuie să își concentreze eforturile în anul 2018.
 

În cadrul aceluiași eveniment, în prezenţa comandantului Diviziei 2 Infanterie “Getica”, general de brigadă Vlad Gheorghiţă, la sediul Brigăzii 9 Mecanizată ”Mărăşeşti”, s-a dat citire Decretului prezidenţial de înaintare în gradul de general de brigadă cu o stea, a comandantului brigăzii, colonelul Dorin Toma.

De asemenea, în semn de apreciere a profesionalismului manifestat în îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor încredințate precum și pentru merite deosebite în teatrele de operaţii externe, generalului de brigadă Dorin Toma i s-a conferit ”Emblema de Merit în Serviciul Armatei României clasa a II-a” a Statului Major al Apărării.


Activitatea s-a încheiat cu defilarea efectivelor Brigăzii 9 Mecanizată ”Mărăşeşti”.

La sfârșitul activității cei prezenți au vizitat Muzeul Militar “Ferdinand I” filiala Constanța.

Sursa foto: Facebook/Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti"

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu