Donald Trump are o SLABICIUNE: 'Problema schimbarilor climatice este foarte importanta pentru mine'

Postat la: 04.12.2019 08:24

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marți, în cadrul summit-ului NATO de la Londra, că problema schimbărilor climatice este una foarte importantă din punctul său de vedere, informează site-ul CNN, potrivit MEDIAFAX.

Citește și: Va fi gata până la 15 decembrie! Asigurările date de premierul Ludovic Orban

Aflat la o conferință de presă alături de premierul Canadei, Justin Trudeau, un cunoscut apărător al politicilor de protejare a mediului, Donald Trump a fost întrebat de către jurnaliști ce opinie are despre lupta împotriva schimbărilor climatice.

„Mă gândesc tot timpul la acest lucru. Sincer, schimbările climatice sunt foarte importante pentru mine. Cred cu tărie în necesitatea de a avea apă foarte, foarte curată și aer curat. Acesta este un aspect important în ceea ce privește schimbările climatice”, a spus liderul de la Casa Albă.

Citește și: FBI se implică în România! Anchetă de amploare, în colaborare cu Poliția Română

Declarația lui Trump este surprinzătoare, date fiind deciziile sale controversate privind mediul din ultima perioadă.

La începutul acestui an, la summit-ul G7, președintele american a decis să nu participe la o dezbatere referitoare la schimbările climatice. De asemenea, Trump a decis anul acesta retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu