Doi barbati care au furat 56 de telefoane dintr-un magazin au fost retinuti in urma unor perchezitii

Postat la: 11.02.2019 13:31

Doi bărbaţi care ar fi furat sume de bani şi 56 de telefoane mobile dintr-un magazin din Corabia, pe care l-au spart noaptea, mascaţi, au fost reţinuţi în urma unor percheziţii şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, transmite Agerpres.


Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia au dispus luni punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi bărbaţi, inculpaţi pentru infracţiunea de furt calificat. 

Anchetatorii au stabilit, potrivit sursei citate, că "în noaptea de 31.01/01.02.2019, cei doi inculpaţi, mascaţi, au forţat uşa de acces a magazinului S.C. E.G.I. S.R.L., din oraşul Corabia, au pătruns în interior şi au sustras dintr-un dulap metalic un număr de 56 telefoane mobile de diferite mărci , în valoare de aproximativ 70 000 de lei, precum şi suma de 2.185 lei".

Citește și: Un tânăr a fost reţinut, după ce s-a comportat agresiv şi a săvârşit acte de exhibiţionism în faţa agentului de pază

La domiciliile celor doi bărbaţi, au fost efectuate percheziţii duminică şi au fost găsite 27 dintre telefoanele sustrase, precum şi suma de 4 000 de lei. 

Potrivit unor surse judiciare unul dintre bărbaţii implicaţi este recidivist iar al doilea ar fi comis infracţiuni în afara ţării.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu