Disensiuni intre americani și europeni cu privire la acordul nuclear: 'Vom acționa indiferent de deciziile americane'

Postat la: 17.05.2018 13:15

Statele membre UE convin că acordul în dosarul nuclear iranian ”nu este perfect”, dar că trebuie păstrat, a declarat joi, la Sofia, cancelarul german Angela Merkel, la o zi după o discuţie pe acest subiect între Cei 28, relatează AFP, preia news.ro.

”Fiecare în UE împărtăşeşte punctul de vedere potrivit căruia acordul (de la Viena) nu este perfect, dar că noi trebuie să rămânem în acest acord şi să continuăm negocierile cu Iranul în alte subiecte, ca rachetele balistice”, a declarat cancelarul în faţa presei.

Vezi și: Statele Unite şi aliaţii lor din Golf sancţionează Hezbollahul libanez

Merkel s-a exprimat în deschiderea unui summit între statele membre UE şi şase ţări din Balcani, precedat miercuri seara de o îndelungată cină de lucru, la Sofia, între Cei 28, consacrată mai ales consecinţelor deciziilor lui Donald Trump, care sfidează Europa, inclusiv în dosarul nuclear iranian.

”Vom acţiona în vederea menţinerii cadrului acordului din 2015, indiferent de deciziile americane”, a declarat, alături de Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron.

Europenii îşi vor asuma ”angajamentul politic şi vor face astfel încât întreprinderile noastre să poată să rămână” în Iran, a declarat Macron.

Ei vor face acest lucru ”îndemnând totodată toate părţile să continue negocierile cu privire la un acord mai larg, indispensabil”, a adăugat şeful statului francez.

Vezi și: Franța decide să se implice în negocierile cu Coreea de Nord

”Acordul din 2015 este necesar să fie completat cu un acord cu privire la dosarul nuclear după 2025, un acord cu privire la activităţile balistice şi prezenţa regională”, a subliniat el.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu