Dilema lui Vosganian la audierea miniștrilor PNL: E absolut aiurea

Postat la: 15.02.2020 00:16

Deputatul Varujan Vosganian, liderul filialei ieşene a ALDE, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Iaşi, că nu ştie dacă se va duce şi cum va proceda la audierea din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului a ministrului propus pentru portofoliul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, care este în acelaşi timp şi ministrul interimar demis.

"Sunt programat să îl audiez luni, la ora 12,00, pe domnul Cîţu. Nu ştiu realmente, sunt descumpănit, nu ştiu cum să procedez. Să mă duc, să nu mă duc. Dacă mă duc, să-l întreb, să nu-l întreb. După ce-l întreb, dacă să-l întreb sau să nu-l votez. E absolut aiurea să te duci cu un om la care cel mai mare succes ar fi să nu-l votezi. Aşa ceva nu s-a întâmplat, şi nu cred că s-a întâmplat pe undeva. Mulţi dau vina pe Constituţie şi spun 'Constituţia te obligă'. Nu te obligă Constituţia. Constituţia te obligă să guvernezi. Ai fost învestit, du-te şi guvernează", a spus Varujan Vosganian, care a fost şi el ministru de Finanţe, scrie Agerpres.

Vezi si: OFICIAL - Anticipate în 50 de zile de la dizolvarea Parlamentului / Vot pe liste suplimentare oriunde în țară / Guvernul a trimis OUG în Parlament .

Vicepreşedintele ALDE a criticat şi priorităţile guvernului liberal.

"Pot să vă dau o listă lungă de lucruri pe care guvernul le poate face liniştit fără să schimbe legea. Dar guvernul nostru are prioritate: secţia de magistraţi, nu ştiu ce mod de a face alegerile, n-are prioritate să aplice legile care sunt. Şi sunt destule lucruri pe care să le faci, în primul rând bugetul", a declarat Varujan Vosganian, vicepreşedintele ALDE.

El s-a referit şi la situaţia în care se află în prezent Partidul Naţional Liberal, menţionând în acest sens că "mai are până când să dobândească vocaţia guvernării cu care PNL-ul se lăuda acum un secol şi ceva în urmă".

"În orice caz, PNL ne-a arătat că mai are până când să dobândească vocaţia guvernării cu care PNL-ul se lăuda acum un secol şi ceva în urmă. În opinia mea, ceea ce trebuie pentru o bună guvernare sunt următoarele lucruri: viziune, voinţă, capacitate managerială, calitatea suportului politic parlamentar, respectarea gradului de suportabilitate a populaţiei. Dacă vrei să fii un bun administrator naţional, îţi trebuie viziune, îţi trebuie voinţa de a o aplica, trebuie să ai capacitatea managerială de a o pune în funcţiune, fapt care înseamnă şi feedback, să ai suport parlamentar cu scaun la cap, şi în acelaşi timp să fii foarte atent la opinia publică, pentru că împotriva voinţei populaţiei nu poţi face nimic", a conchis deputatul ALDE Iaşi.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu