DIICOT face precizari oficiale. Este vizat un lider al clanului Sportivilor din Bucuresti. Politistii din Constanta au luat parte la actiune

Postat la: 04.12.2019 11:35


La data de 04.12.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Arad au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare pe raza teritorială a municipiul București și pe raza județului Arad, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 7 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranţi în formă continuată, trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă agravată și favorizarea făptuitorului.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, doi dintre membri reţelei infracţionale (dintre care unul reprezentativ din cadrul conducerii Grupării Sportivilor din municipiul Bucureşti) au săvârşit mai multe furturi cu prejudicii mari şi în bandă organizată pe teritoriul Elveţiei, iar pentru a se sustrage de la măsurile preventive instituite împotriva lor, au coordonat şi organizat împreună cu ceilalţi cinci membri ai grupului, repatrierea lor şi a copilului minor în ţară, în mai multe etape, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, în scopul de a îngreuna cercetările şi tragerea acestora la răspundere penală pentru faptele comise în străinătate.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Constanţa – Serviciul de Investigații Criminale, D.G.P.M.B. - Serviciul Grupări Infracţionale Violente şi a luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Arad.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu