DEZASTRU pentru democrațiile din Franta, Regatul Unit si Belgia: CJUE a decis ca incalca reglementarile UE

Postat la: 16.01.2020 05:16

Avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) Manuel Campos Sanchez-Bordona consideră că legislaţia din Franţa, Regatul Unit şi Belgia permite serviciilor de informaţii să colecteze toate datele utilizatorilor de telefon şi internet, ceea ce contravine reglementărilor UE privind confidenţialitatea datelor, transmite DPA potrivit Agerpres

Juristul a susţinut miercuri că legile franceze, britanice şi belgiene prevăd păstrarea datelor cum ar fi poziţia geografică a fiecărei persoane şi identitatea celor cu care comunică, deşi încălcarea confidenţialităţii nu merge până la stocarea conţinutului comunicaţiilor.

Sanchez-Bordona consideră că legislaţia Uniunii Europene este aplicabilă în orice situaţie în care li se impun obligaţii companiilor, chiar şi din motive de securitate naţională. Avocatul general a susţinut că restricţiile menite să menţină confidenţialitatea comunicaţiilor trebuie aplicate cu stricteţe. El şi-a formulat opinia în contextul mai multor reclamaţii din partea unor grupuri de susţinători ai confidenţialităţii din cele trei ţări menţionate.

Citește și: Decizie bombă! Liviu Dragnea ar putea fi eliberat

DPA observă că serviciile de informaţii se confruntă de multă vreme cu dificultăţi privind echilibrul între combaterea terorismului şi a infracţiunilor grave, pe de o parte, şi dreptul persoanelor la confidenţialitatea datelor, pe de alta.

CJUE a decis în 2016 că strângerea şi păstrarea tuturor datelor referitoare la comunicaţii contravin legislaţiei europene.

Avocatul general a argumentat că serviciile naţionale pot colecta anumite date pentru o anumită perioadă de timp în vederea asigurării securităţii naţionale, dar accesul la date trebuie limitat, iar utilizatorii trebuie informaţi. Restricţiile respective pot fi suspendate temporar în situaţii excepţionale, cum ar fi starea de urgenţă.

Potrivit DPA, magistraţii CJUE respectă de multe ori opiniile avocatului general. Hotărârile instanţei în cele patru cazuri legate de subiect nu au fost încă pronunţate

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu