Deputatul Robert Turcescu, despre omul nou, promovat de Alianta 2020!

Postat la: 17.03.2019 14:48

Deputatul PMP de Constanţa, Robert Turcescu se declară sceptic în legătură cu oferta propusă de reprezentanţii Alianţei USR-PLUS 2020.
„Oana Bogdan, Andrei Caramitru... Mai sunt mulţi? Mai aveţi din ăştia? Aşa arată „omul nou”?
Sunt ani mulţi de când am înţeles că va veni momentul în care trebuie să fim pregătiţi să înfruntăm produsele de laborator ale unei societăţi fără niciun Dumnezeu. Azi ni se livrează sub formă unor "tineri" care vin să predice din amvonul reţelelor sociale ideile lor despre lumea de mâine. Mă sperie, pentru ei, nu pentru mine, eu sunt vaccinat de mult, ca n-au dubii, nu vad nuanţe, pur şi simplu ŞTIU ei cum se face şi cum TREBUIE făcut. Au reţete şi punct! Supremul lor argument e legat de faptul că şi-au petrecut nişte ani din viaţă în lumi mai bune, dincolo de graniţele României.
Nu mă poate bănui nimeni că nu-mi doresc o "ţară ca afară". Dar mă îngrozeşte gândul că pentru alde Caramitru Jr. şi Oana Bogdan procesul transformării României trebuie să înceapă cu a da afară din ţară pe toţi cei care îndrăznesc să vadă nuanţe acolo unde privirea lor nu percepe decât o lume în alb şi negru. Doamne, apără şi păzește...” – susţine parlamentatul constănţean într-o postare pe o reţea de socializare.
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu